Porunca a fost dată ca vrăjmașul să-și pregătească armatele și să mărșăluiască împotriva cetății marelui Împărat (Psalmi 48:2b), care, cu tot fastul ei, avea să fie cucerită. Aceasta avea să fie una dintre cele mai spectaculoase bătălii pe care o vor duce dușmanii Israelului. Ierusalimul - cândva capitala Israelului și mai târziu a Iudeii - era ca un trandafir după care tânjea toată lumea, și avea să cadă ca orice altă cetate cucerită de babilonieni, pentru că locuitorii săi se îndepărtaseră de Dumnezeu.

În fiecare zi, auzim despre oameni care au fost odată folosiți cu putere de Domnul, dar au cedat ispitelor. Ori, omul mântuit care nu vorbește despre Hristos și despre dragostea Tatălui față de cei pierduți va fi, când se așteaptă mai puțin, în mâinile diavolului pentru că nu se teme de Dumnezeu. Nu este de mirare că alte popoare se opun celor care nu au credința care vine prin auzirea Cuvântului și nici nu perseverează pe Calea sfântă (Romani 10:17).

Hotărârea fusese luată. Apoi a venit chemarea, spunând că era timpul să se ridice. Cine să se ridice? Oricine iubește Adevărul și Îi dă Domnului lauda pe care o merită. Din cauza fărădelegilor lor, locuitorii Ierusalimului aveau să sufere, pentru că Cel Preaînalt îi dăduse adversarului permisiunea să acționeze împotriva lor, căci nu-I mai slujeau din toată inima. Răzvrătiții aveau să meargă la roata olarului lui Dumnezeu (Ieremia 18) pentru a învăța cum să-I slujească.

Momentul atacului fusese stabilit. Avea să se întâmple când soarele era cel mai puternic. Mii de soldați erau gata să intre în Cetatea Sfântă. Pe vremea lui Ezechia, Isaia profețise că asirienii nu o vor ataca; dar, de fapt, într-o singură noapte, au pierdut o sută optzeci și cinci de mii de soldați (2 Împăraților 19:35). Acum era diferit, căci babilonienii primiseră permisiunea din ceruri să o invadeze. Acest lucru avea să-i învețe pe copiii lui Iacov ce se întâmplă când cineva nu ascultă de Dumnezeu.

Babilonienii aveau să acționeze diferit față de alte armate, care luptau doar ziua, căci atacau la amiază și luptau până la căderea nopții, revărsându-și toată ura împotriva oamenilor care erau chemați cu Numele Domnului. Distrugerea Ierusalimului avea să fie totală. Astfel, odată ce rezistența lor ar fi fost învinsă, supraviețuitorii ar fi fost împărțiți în grupuri. Cei educați și cei care aveau o meserie ar fi fost duși să-i slujească împăratului Nebucadnețar. Restul ar fi fost lăsați în orașul devastat.

Umbrele de seară se lungeau peste locuitorii Ierusalimului ca o amintire că în curând se va lăsa noaptea, când nu vor avea lumina din ceruri să-i ajute. Adevărata noapte vine peste cei cărora le place să păcătuiască și nu se pocăiesc (Ioan 9:4b). Vai de cei care nu au umblat în ascultare de Dumnezeu! Timp de șaptezeci de ani, nu vor vedea slava cetății care simbolizează prezența sfântă! Evreii urmau să trăiască sub biciul vrăjmașului.

Astăzi, umbrele de seară îi amenință pe cei care nu au credință adevărată în Domnul. Întoarcerea lui Isus este aproape și mulți nu se vor înălța cu sfinții la ceruri pentru a trăi alături de Mântuitor (1 Tesaloniceni 4:16-17). Pentru că s-au rătăcit, au fost învinși de cei la care nu se gândiseră niciodată, și nu vor merge prea departe. Este mai bine să crezi în Cuvânt și să te încrezi în Hristos!

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares