Imaginea bisericii

MISIONARUL R.R. SOARES

Misionarul R. R. Soares a crescut în Muniz Freire, un orășel din Brazilia. Fiind copil, în timpul unei călătorii în orașul din apropiere, a văzut pentru prima dată un televizor în vitrina unui magazin. Dându-și seama, că o mulțime întreagă stătea în fața televizorului complet fascinată, el a rostit o rugăciune, care ulterior îi v-a schimba viața: „Doamne Dumnezeul meu, nimeni nu folosește această nouă invenție, pentru a vorbi despre Tine,Tatăl meu. Dă-mi oportunitatea și mijloacele necesare, iar eu voi fi pe acel ecran vorbind despre dragostea Ta”.

În aprilie 1964, Misionarul R.R. Soares a ajuns în Rio de Janeiro. Patru ani mai târziu, el a simțit chemarea lui Dumnezeu. Ca Să-l slujească, a trebuit să abandoneze visul său de a deveni medic și a renunțat la bursa pe care o câștigase la o universitate din Moscova.

În noiembrie 1977, prin intermediul programului său difuzat la televizor, R.R. Soares a început cea mai mare lucrare de evanghelizare văzută vreodată la un canal de televiziune brazilian . Un alt vis s-a născut apoi în inima lui: să vorbească despre Isus în timpul orelor cu cea mai mare audiență. Chiar dacă costurile au fost foarte mari, în decembrie 1997, pentru prima dată la o televiziune braziliană, cineva a vorbit despre Hristos, în timpul orei cu cea mai mare audiență.

Milioane de persoane au fost salvate datorită puterii lui Dumnezeu și minunile au început să aibă loc în timpul programului său, „Emisiunea Credinței”. Manifestarea puterii Sale a fost vizibilă, prin vindecarea diferitelor boli. În acel moment s-a împlinit Cuvântul pe care Dumnezeu l-a vorbit inimii sale: acela de a refuza bursa de studii și a răspunde chemării Sale; ca păstor, el ar fi vindecat mult mai mulți oameni și i-ar fi ajutat în drumul lor spre mântuire. În prezent, el este liderul bisericii neopenticostale, Biserica Internațională a Harului lui Dumnezeu, cu sediul în São Paulo, în Brazilia, instituție, care numără peste 3000 de biserici în întreaga lume.

Imaginea misionarului