În acest pasaj, aflăm că Elcana se considera mai bun decât zece fii și că nu înțelegea motivul pentru care Ana, soția sa, plângea, nu mânca, iar inima ei era tristă.

Atunci  când Domnul Dumnezeu ne dă un dar, El are un scop în mintea Sa. Ana știa că, fiind femeie, s-a născut pentru a da naștere fiilor, însă era stearpă. În acea vreme, bărbatului îi era permis să aibă mai mult decât o soție. Cu cealaltă femeie a sa, Penina, Elcana a avut mai mulți fii, însă cu Ana nu a avut niciunul. Din această cauză, ea era mereu bătută cu bățul de Penina. Ana suferea amarnic și plângea în fiecare zi din cauza umilinței suferite.

Plânsul ajută la ușurarea sufletului, însă nu aduce rezolvare. Elcana, afectat de lacrimile soției, încerca să o scoată din acea stare, dar asemenea atitudine nu duce nicăieri, căci cine suferă dorește ușurare.

Lipsa de realizare în orice sector al vieții ne afectează pe toți. Soțul a întrebat-o pe Ana de ce nu mănâncă, însă ea avea nevoie de fapt de hrana ce aduce credința. Aceasta, da, scoate pe oricine dintr-o situație supărătoare.

  Ajutăm mult când transmitem mesajul lui Dumnezeu, căci alinarea omului este slabă și nu are puterea de a rezolva criza în care cineva se află. Reușim într-adevăr soluționarea când avem o ”întâlnire directă” cu Domnul, în care ne deschidem inima și vorbim despre tot ceea ce ne deranjează. Procedând astfel, Dumnezeu ne răspunde, confirmând că cererea a fost acceptată.

Elcana dorea ca Ana să explice motivul pentru care inima îi era întristată. Ori, el, ca părinte al întregii case, ar fi trebuit să caute ajutorul Domnului – așa cum a făcut Avraam - și să fi rezolvat situația. Capul familiei are acces direct la Dumnezeu cu privire la ceea ce îi nefericește pe ai săi. Ca șef al casei, soțului îi revine să susțină cauza celor ce se află sub oblăduirea sa.

Nu folosea la nimic faptul că el era drăgăstos cu Ana, considerându-se mai bun decât zece fii. Ea dorea să se simtă realizată. Femeia se naște pentru a deveni mamă, iar dragostea celor apropiați nu suplinește această misiune a sa. Ana a făcut ceea ce era corect: a intrat în prezența Domnului și și-a vărsat amarul sufletului. Văzând această femeie cu credință dinaintea unei asemenea lupte, Eli, sacerdotul, a crezut că Ana era beată. Însă, ea se afla în căutarea binecuvântării Celui Preaînalt și, realmente, a ieșit biruitoare. Așa a venit pe lume un mare om al lui Dumnezeu, căci acest dintâi fiu pe care Ana și Elcana l-au avut, mai tărziu, a devenit cunoscutul profet Samuel.

Cel ce intră în rugăciune hotărât să rezolve problema va găsi soluționarea.        

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares