Mesajul zilei

09/08/2016 - CEL MAI BINE ESTE SĂ IUBEȘTI CU DĂRUIRE

„Fiindcă Mă iubeşte”, zice Domnul, „de aceea îl voi izbăvi; îl voi ocroti, căci cunoaşte Numele Meu

Psalmul 91.14

Am văzut deja că a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă să cunoști poruncile Sale și să le păzești (Ioan 14.21). Nenumărate făgăduințe îl așteaptă pe cel ce se comportă în acest fel, căci, fără îndoială, această atitudine ne face mai binecuvântați și biruitori. A face ceea ce El ne poruncește ne aduce deja beneficii enorme, însă cine face cu dăruire primește o recompensă și mai mare. Numai un lucru este necesar și trebuie să-l alegem.

De îndată ce Isus ne-a învățat că a-L iubi pe Dumnezeu înseamnă să avem poruncile Sale și să le păzim, multă lume a început să-L iubească cu adevărat – nu numai prin vorbe. Cine procedează așa, descoperă importanța de a împlini ceea ce El a revelat. Poruncile Sale au fost date spre binele nostru, și nu pentru că Domnul are nevoie să-L slujim în acel mod. În realitate, a-L sluji pe Dumnezeu înseamnă să trăiești în plenitudinea binecuvântărilor Sale.

Toate făgăduințele Scripturilor aparțin aceluia care este convins că ele au fost date și pentru viața sa. De nenumărate ori, Domnul vorbește că El nu este părtinitor față de oameni (Faptele 10.34, Romani 2.11), ci, dimpotrivă, El binecuvântează pe cel care dorește să fie binecuvântat. Cel Preaînalt Își va împlini mereu Cuvântul pentru oricine îndrăznește să creadă în El. Din nefericire, mulți dintre prietenii mei nu au făcut asta, deși sunt credincioși. Fie ca toți cei care l-au acceptat pe Isus să înceteze cu habotnicia și să devină un practicant al Cuvântului!

Când cineva se vede așa cum Domnul îl vede - și reușește să devină ceea ce El a spus că este – începe să fie cel bine intenționat descris în Cuvânt. Este nevoie să crezi odată pentru totdeauna că Dumnezeu nu este plin de mister, ci împlinitor al făgăduințelor Sale. El nu binecuvântează pentru că a hotărât să facă din cineva un succes, ci pentru că această persoană a luat hotărârea de a împlini poruncile biblice.

Poruncile sunt atât de puternice, încât omul care hotărăște să le împlinească doar pentru a le împlini, descoperă că simplul fapt de a I se supune Tatălui este deja o binecuvântare. Acum, cine le împlinește din plăcerea de a I se supune descoperă că recompensa este mult mai mare. Acest om este pus sub mare ocrotire, iar cel rău nu mai reușește să-l atingă.

Domnul ne cere un singur lucru: să credem în faptul că El are ceea ce este mai bun pentru noi. Poruncile lui Dumnezeu constituie ceea ce are El mai bun pentru oricine începe să-I facă voia. Așadar, a fi practicant a ceea ce El ne permite să cunoaștem prin Cuvântul Său va face din noi făpturi cu mult mai binecuvântate.                                                                                                                                                                                                        

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!