Mesajul zilei

30/08/2016 - TAINA DE A-L SLUJI PE DOMNUL

Fii tare şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru şi Domnul să facă ce va crede!”

1 Cronici 19.13

Unirea dintre amoniți și sirieni, descrisă în 1 Cronici, capitolul 19, a fost cea mai mare coaliție realizată împotriva Israelului. După ce fiii lui Amon l-au înfuriat pe David, tăindu-le barba celor trimiși de acesta spre a-i mângâia pentru moartea împăratului lor, mai multe armate au fost reunite pentru a lupta împotriva poporului ales de Dumnezeu. Pentru asta, a fost cheltuită o sumă mare de arginți pentru tocmirea a 32 de mii de care și convocarea multor cavaleri din Mesopotamia, Maaca și Țoba.

         Ioab era căpetenia armatei Israelului și a fost trimis în luptă împreună cu cei mai mari viteji. El și-a împărțit forțele în două grupuri: grupul condus de el urma să-i înfrunte pe sirieni, iar cel al lui Abișai, fratele său, pe amoniți. Astfel, dacă unul ar fi avut nevoie de ajutor, celălalt s-ar fi dus să-l ajute. Atunci, căpitanul a revelat taina succesului fratelui său: Fii tare şi să ne îmbărbătăm pentru poporul nostru şi pentru cetăţile Dumnezeului nostru. Iar apoi a adăugat: ... şi Domnul să facă ce va crede!”

Aceasta trebuie să ne fie atitudinea la începerea oricărei întreprinderi despre care știm că este voia Domnului pentru noi, căci astfel vrăjmașul nu va rezista și va bate în retragere. Diavolul învinge bătălii numai în viața celui care nu acționează cu arme duhovnicești (2 Corinteni 10.4) și nu împlinește chemarea cerească. Apoi, este de ajuns să rezistăm cu determinare, ceea ce este fundamental în Cuvântul lui Dumnezeu, pentru ca el să fie lașul dintotdeauna.

Sirienii nu au suportat și au fugit, iar amoniții au procedat la fel. Astfel, Ioab a putut să se întoarcă la Ierusalim. Cu toate acestea, căpitanul armatei lui Hadadezer – împăratul din Țoba – a comandat un nou atac împotriva fiilor lui Israel. Aflând, împăratul David și-a adunat armata și a condus contra-atacul, nimicind șapte mii de care și patruzeci de mii de pedestrași. Din această pricină, sirienii au început să-l slujească pe David și nu i-au mai ajutat niciodată pe fiii lui Amon.

Din această relatare, reiese următoarea lecție: nu putem să ne oprim din lupta împotriva forțelor răului. Ele trebuie să fie biruite, sau, de nu, vom avea mereu probleme. Demonii trebuie să știe că tu ești un slujitor al Domnului și nu te vei abate niciodată de la împlinirea poruncilor cerești. Așadar, în bătălii, trebuie doar să-ți dai silința, căci Cel Preaînalt a promis că nu-l va abandona niciodată pe cel ce are încredere în El.

Ca în exemplul lui David, și noi vom fi atinși. Cu cât vom fi mai puternici și mai hotărâți față de lucrarea cerească, cu atât mai mult Tatăl ne va ajuta. Așadar, nu contează ce tip de forță folosește vrăjmașul împotriva ta sau a familiei tale, trebuie să fii puternic și neînfricat. Astfel, vei avea autoritatea necesară pentru a-l face să fugă disperat.

Ioab i-a spus lui Abișai că trebuie să lupte pentru poporul și cetățile Domnului Dumnezeu. Tot așa, războiește-te pentru tine, pentru familia ta, pentru poporul tău și pentru lucrarea Domnului. Cel ce va face astfel va avea neîntrerupt ajutorul Celui Preaînalt, căci El îi va însoți mereu pe cei ce nu sunt egoiști și Îi fac voia.             

 

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!