Mesajul zilei

20/10/2016 - SOARTA NOASTRĂ A FOST SIGILATĂ

Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului

Romani 11:17

Noi eram străini făgăduinței, dar am fost altoiți, iar acum suntem poporul lui Dumnezeu. Nimeni nu ne poate lua din mâna Domnului (Ioan 10.27-29), deoarece suntem părtașii rădăcinii și grăsimii Măslinului, care este Isus. Legământul pe care Dumnezeu l-a făcut în sângele Mântuitorului nu poate fi anulat. Noi suntem moștenitori ai binecuvântării lui Avraam și nimeni nu ne poate separa de dragostea lui Dumnezeu. Alegerea noastră este irevocabilă.

Noi, Neamurile, cei care nu ne tragem din carnea lui Avraam, nu aveam condiții să fim copii ai lui Dumnezeu și moștenitori ai făgăduinței. Cu toate acestea, evreii au nesocotit darul Cerului, iar acum noi, cei care credem în Isus am fost altoiți în Viță și suntem fiii lui Dumnezeu prin adopție.

Trebuie să fie clar că suntem făcuți poporul lui Dumnezeu și națiunea separată pentru a-L servi pe Adevăratul Domn (1 Petru 2.9,10). Adopția noastră este reală și nimic din această lume sau din alta, nu ne poate smulge din mâna Domnului și nu ne poate despărți de dragostea lui Dumnezeu (Romani 8.38,39).

Noi am fost altoiți în viță - Domnul Isus. Ca parte a trupului lui Hristos, participăm atât din rădăcina cât și din viața Viței de vie. Seva curge în noi și prin noi. Ea ne hrănește, ne întărește și ne permite să dăm roade. Această poziție este a noastră pentru totdeauna.

Legământul lui Dumnezeu cu poporul Său este veșnic, pentru că a fost făcut în sângele lui Isus și, prin urmare, nu poate fi anulat. Dacă ne vom menține tari în credința pe care am primit-o atunci când am crezut în Isus, nimic nu ne va scoate din poziția noastră eternă și binecuvântată.

Avraam a ascultat de Domnul și a fost făcut Tatăl credincioșilor. Cei care cred în Cuvântul lui Dumnezeu, devin părtași ai legământului făcut cu patriarhul Avraam și gustă din binecuvântările pe care el le-a obținut prin obediența sa. Nu este nevoie să faci vreo lucrare pentru a merita darurile Domnului, pentru că ele ne-au fost date ca moștenire datorită credinței noastre în Dumnezeu (Romani 8:17, Galateni 4.7).

Inamicul poate să depună toate eforturile să ne răpună și poate chiar să spună că, în trecut, i-am servit și am făcut voia sa, dar acest lucru a luat sfârșit. De fapt, orice limbă care se va ridica împotriva noastră la judecată va fi osândită (Isaia 54.17). Soarta noastră a fost sigilată prin moartea și învierea lui Isus și acceptarea Lui ca al nosru Mântuitor. Ceea ce a fost făcut pentru noi nu poate fi distrus.

În Hristos, cu iubire,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!