Mesajul zilei

30/10/2016 - SĂ NU FACI PARTE DIN ACEST GRUP

Care învaţă întotdeauna şi nu pot ajunge niciodată la deplina cunoştinţă a adevărului.

2 Timotei 3.7

Aceasta este o declarație nefericită, însă adevărată. Fiii lui Dumnezeu trebuie să deschidă ochii, căci acest tip de om se află în jurul nostru și, dacă nu au grijă, ar putea să devină unul dintre ei! La biserică, acești indivizi sunt ca o pată, care, odată imprimată pe o țesătură, este foarte greu de scos. Trebuie să facem parte din grupul celor credincioși, al celor care, de fapt, învață și fac ceea ce Domnul le poruncește. Semnul cum că am atins punctul dorit este dat când oamenii din afară dau mărturie bună despre noi. Avem totul pentru a-I fi pe plac Domnului, și de aceea, nu putem cădea în ispită ca să nu fim motiv de nefericire pentru Dumnezeu.

Tipul menționat de apostolul Pavel se află în mijlocul nostru și poate fi posibil ca, din păcate, unul dintre noi să facă parte din acest grup. Pericolul este că mulți dintre acești oameni sunt carismatici și, prin atitudinea măgulitoare și carisma pe care o au, reușesc să se dea drept fii ai lui Dumnezeu, aflați în comuniune cu Domnul.

Acești ”creștini” pun foarte multe probleme, căci ascultă aceleași mesaje ce îi iluminează pe ceilalți, însă nu profită de ceea ce le este propovăduit. Oricine nu păzește Cuvântul ar putea să se lase influențat de răul lor exemplu. Cu trecerea zilelor, ar fi pierdut respectul față de Domnul și ar fi început să practice ceea ce Bíblia interzice. Toți cei care practică ceea ce Scripturile condamnă nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (1 Corinteni 6.9,10).

Cei care se încadrează în acest grup vin cu tot felul de amăgiri la adresa poporului lui Dumnezeu. Ei sunt capabili să acționeze ca Balaam, care i-a învățat pe moabiți să-i ducă pe fiii lui Israel în greșeală (Numeri 22-25). Exemplul pe care-l dau rămâne în mintea sfinților, iar unii, cu trecerea timpului, încep să procedeze potrivit acestor monstruozități. Răul exemplu este ca o boală : poate fi îndepărtat numai prin rugăciunea de credință și, în unele cazuri, prin post.

Nu lăsa ca nimeni să te ia de pe brațele lui Dumnezeu. Fii credincios față de ceea ce înveți cu Domnul prin citirea Bíbliei sau ascultarea predicii. Nu uita că Îl iubim pe Dumnezeu numai când Îi păzim și îndeplinim cu adevărat poruncile (Ioan 14.21). Acceptând îndrumarea omului, dovedim că nu ne iubim Tatăl.

Un semn că suntem în bunul duh este când cei rătăciți se referă la noi ca robi ai lui Dumnezeu și oameni de bine. Totuși, ei nu au nimic ce să ne ofere.  Chiar și faptul de a menționa ceea ce fac în taină nu este o bună atitudine, și cu atât mai mult este de condamnat de le imiți comportamentul! Cei mântuiți sunt bucuria Domnului, însă, de cedează ispitelor, vor fi nefericirea Sa.                                                                                                                                                                

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares 

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!