Mesajul zilei

30/11/2016 - PĂCATE LA VEDERE

Femeia aceasta era îmbrăcată cu purpură şi stacojiu, era împodobită cu aur, cu pietre scumpe şi cu mărgăritare. Ţinea în mână un potir de aur, plin de spurcăciuni şi de necurăţiile curviei ei”

Apocalipsa 17.4

Chiar și în zilele de astăzi, mulți dintre cei care se află în păcat fac totul pentru a-și pune hainele și podoabele cele mai scumpe. Ce contrast! Toalete impecabile pălesc dinaintea necurăției marcante a păcatului. Nu dorim să-i criticăm pe cei care fac exces de zel pentru o bună aparență; până la urmă, cei care îl slujesc pe Dumnezeu pot avea de asemenea această grijă. Însă, nu trebuie să-și facă din ea podoaba vieții, căci un duh blând și liniștit este ceea ce se remarcă în cel care, cu adevărat, este un rob al Celui Preaînalt.

Cel care este stăpânit de păcat, face totul, în general, să-și cumpere o casă bună, o mașină de lux și haine extravagante. Nu este niciun rău să ai aceste bunuri și să le folosești. Cel mai bine, totuși, este să fii în pace cu Dumnezeu și să trăiești în prezența Sa, fără ca nimic să-ți discrediteze conduita.

În mod normal, un bărbat căsătorit, când este ispitit de duhul infidelității, vrea să arate imediat ca un băiețandru. Așadar, începe să folosească haine pentru tineri și se poartă curtenitor cu fetele și doamnele. Femeile, când divorțează și își doresc un alt partener, își schimbă imediat tunsoarea părului, drept semn că sunt gata pentru o nouă relație. Fără îndoială, demonul care servește de stăpân pentru a face pe cineva să greșească le va determina pe victimele sale să folosească accesorii foarte scumpe și bijuterii prețioase. Văzându-le cu aceste podoabe, sunt oameni ispitiți de infidelitate și cad în lațul strâns al lui satana.

Nu este nimic greșit în a poseda bunuri, căci cineva care se îmbracă modest sau nu folosește accesorii poate de asemenea să aibă sufletul dominat de duhul greșelii. Fără îndoială, nu sunt podoabele în sine ce fac pe cineva să păcătuiască. Însă cei care comit fărădelegi le folosesc în mod normal.

 Ceea ce îl diferențiază pe un rob al lui Dumnezeu este blândețea, liniștea și dragostea pentru celălalt. Până la urmă, a face bine celor de afară, cat și fraților în credință, este norma din Biblie (Galateni 6.10). Așadar, să fii cu mare grijă dinaintea loviturilor celui rău, căci este maestru în a inventa capcane. Unii dintre cei mai consacrați robi ai lui Dumnezeu au căzut în aceste curse ale infernului. Să fugi de ele ! Nu te lăsa ispitit de duhul corupției, căci um val cheamă um alt val (Psalmi 42.7). Aceasta înseamnă că, de vei fi biruit de vreo ispită, acel demon asupritor va deschide ușile complicilor săi, care se vor strecura în viața ta și vor face din tine o ființă nefericită și dezamăgită.

Există bucurie și împlinire când inima este curată și plină de prezența Domnului, iar această comuniune cu Tatăl este semnul că te afli pe Calea cea bună. De aceea, de nu ești, începe să te rogi chiar acum!  

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze.