Mesajul zilei

14/01/2017 - MODUL SIGUR DE A OBȚINE PROSPERITATEA

Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul creşte

Proverbele 13.11

Poți să-ți construiești casa pe nisip sau pe stâncă (Matei 7.24-27). Pentru asta, trebuie să alegi între a lucra fără trudă sau a permite lucrarea lui Dumnezeu. Totuși, este important să ai grijă de prețul greșelii, căci Cel Preaînalt va mări ceea ce El a ajutat să fie clădit, însă nu-l va împiedica pe diavol să distrugă ceea ce nu a fost ridicat cu ajutorul Tatălui. Sursa sau originea avuției tale este foarte importantă.

            Dorința Domnului este de a împărți totul cu noi. Cel Atotputernic vrea ca noi să umblăm cu El, așa cum a făcut Enoh, care nu s-a mai văzut, căci Dumnezeu l-a luat cu El (Geneza 5.24). Fără îndoială, cei care umblă cu Cel Preaînalt permit să fie luați cu El.

            De vom umbla pe Calea Domnului, mergând în drept cu El și lăsând ca înțelepciunea-I să ne călăuzească, nimic nu ne va decepționa. Pe de altă parte, de nu vom umbla cu El și nici nu ne vom lua după povățuirea Sa, vom fi conduși de mândria simțămintelor noastre. Astfel, când acționăm așa, crezând că putem hotărâ pentru noi înșine, suntem asemuiți de Domnul cu un smintit: ca cel care și-a construit casa pe pământ nisipos și, din cauza ploilor și apelor puternice, i s-a năruit căminul. Mândria simțămintelor noastre este terenul cel mai prost pentru ridicarea oricărui edificiu, căci nu va rezista intemperiilor acestei vieți.

            Cine este prudent nu se grăbește. Înainte de orice, își depune planurile dinaintea altarului celui sfânt, știind că, la timpul potrivit, va primi călăuzire și o mână de ajutor. După ce ai săpat adânc, folosește drept fundație Stânca – Domnul (Psalmi 31.2,3) – și nimic nu-ți va nărui edificiul, nici cele mai grozave intemperii.

            Acest lucru de a ”lua sau a da drumul”, de a acționa sub imboldul momentului, nu vine de la Dumnezeu. Cine acționează pripit și ia atitudini greșite pentru a aduna bogății sau a rezolva probleme nu se supune Domnului și, de aceea, păcătuiește. Pentru ca scopurile să fie binecuvântate, mijloacele trebuie să fie acelea date de Tatăl ceresc. Există, însă, mulți oameni stăpâniți de demoni și nu își dau seama cine îi impulsionează. Cuvântul spune că, pentru aceștia, sentința față de păcat este moartea, firea lui Satana (Romani 6.23). Pe de altă parte, cei drepți, pe lângă succesul obținut, vor primi un bonus de la Domnul.

            Acolo unde nu este pace, mâna lui Dumnezeu nu lucrează. Așadar, e mai bine să nu ai nicio bogăție – ci să fii în prezența sfântă – decât să acumulezi comori prin lucrarea diavolului. Până la urmă, Domnul nu poate păzi un bun ce a fost obținut cu ajutorul vrăjmașului.

            Va dăinui numai casa ce este clădită pe Stâncă. De aceea, fii atent: nu accepta nimic ce provine din greșeală, ci acționează cu înțelepciune și caută numai ajutorul Celui Preaînalt. 

 

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

DOMNUL FIE CU VOI!