Mesajul zilei

19/01/2017 - ALEGE LOCUL DE SEMĂNAT

“Căci aşa vorbeşte Domnul către oamenii din Iuda şi din Ierusalim: «Desţeleniţi-vă un ogor nou şi nu semănaţi între spini!”

Ieremia 4.3

O bună recoltă își are secretele ei: sămânța trebuie să fie de bună calitate, pământul trebuie să fie desțelenit, iar timpul de însămânțare trebuie să fie adecvat. În plus, este important ca solul să fie analizat pentru a ști ce se poate cultiva.

            După cum agricultura își are tehnicile ei, iar cine nu le respectă nu va putea să se bucure de cel mai bun rod, tot așa cel care vrea să lucreze pentru Domnul fără a respecta legile sfinte nu va avea probabil reușită. În lucrarea lui Dumnezeu, regulile trebuie de asemenea respectate. Căci, cel ce face cu nebăgare de seamă lucrarea Sa nu va avea succes deplin (Ieremia 48.10).

            Sămânța de cea mai bună calitate este Cuvântul lui Dumnezeu (Luca 8.11), care de nu suferă niciun tip de înșelăciune, nu va veni niciodată gol și va face ceea ce a fost hotărât de Domnul. Însă, este nevoie  să se aleagă ”bob cu bob” pentru rezultatul scontat.

            În pilda semănătorului (Matei 13. 1-23), Învățătorul a vorbit despre trei tipuri de sol : cel plin de pietre, cel cu spini și cel bun pentru semănat. Este posibil ca inima fără de sămânță să se fi împietrit sau să fie plină de spini – afectată de suferințe, traume și chiar decepții din cauza unor robi neadevărați ai lui Dumnezeu. De aceea, este necesar ca acest fel de om să fie bine pregătit, căci și Biblia spune că Fraţii nedreptăţiţi sunt mai greu de câştigat decât o cetate întărită (Proverbele 18.19).

            Lucrătorul cel bun respectă timpul bun de însămânțat, căci fiecare cultură își are vremea potrivită pentru a se coace. De exemplu, fasolea și roșiile nu au nevoie de prea multă apă ; orezul, dimpotrivă, se face bine când este însămânțat în sol destul de umed. Sunt plantații ce cresc mai bine vara, iar altele iarna. De asemenea, specialiștii în agricultură studiază compoziția solului pentru a ști care produs va germina mai bine acolo. În ziua de astăzi, prin intermediul fertilizării, agricultorii știu că este mai productiv să planteze sămânța potrivită pentru solul adecvat acesteia.

            La rândul ei, recolta are știința sa. Există momentul potrivit de culegere a recoltei: de se face înainte de momentul potrivit, sămânța nu va fi coaptă; de se va face mai târziu, va fi cu pagubă mare. Tot așa, cine plantează Cuvântul bun trebuie să știe momentul potrivit de a-l face pe cel care crede să ieie sau nu hotărârea de a-L accepta pe Domnul drept Mântuitor și de a primi binecuvântările Sale. Nimeni nu plantează doar de dragul de a planta; cine însămânțează așteaptă în schimb o bună recoltă. Așadar, așa cum spune versetul din Biblie, trebuie să ne desțelenim ogorul, iar această lucrare trebuie luată în serios de cine dorește să-L slujească pe Domnul.   

          

În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!