Filimon era un creștin avut. În acele vremuri, exista robie, iar el avea robi. Nu știm câți avea, însă unul dintre ei a fugit. Onisim, robul fugitiv, a ajuns foarte departe, iar în capitala Imperiului Roman s-a întâlnit cu apostolul Pavel, care îl dusese pe Filimon la Hristos.

         Atunci Pavel l-a dus pe fugitiv la mântuire, pentru ca apoi să-l trimită înapoi stăpânului său. Astfel, apostolul i-a cerut lui Filimon, ca Onesim să nu mai fie tratat ca încă unul fără drepturi, ci, ca un frate întru Hristos. Prin atitudinea lui Pavel, putem înțelege că dragostea creștină nu ne dă niciun drept de a încălca drepturile oricui și există răsplătire numai când lucrarea este făcută cu bucurie.

         Toți oamenii trebuie să fie onorați și să li se respecte drepturile. Căci era nevoie ca Filimon să-i facă bine lui Onesim de bunăvoie și nu prin impunere. Astfel, tot așa soții trebuie să se poarte unul față de altul ; prietenii trebuie să-și cultive relația, chiar și cu cel care nu este din familia lui Dumnezeu, amabilitatea și politețea trebuind să fie nelipsite din comportarea noastră.

         Scrisoarea trimisă de Pavel lui Filimon ne arată că apostolul și-a folosit înțelepciunea pentru a-l face pe acel frate să nu se uite la seamănul său ca la un lucru, ci ca la un om care trebuie să-și găsească mântuirea. Când Onesim s-a aflat în casa stăpânului său nu a putut să-L cunoască pe Hristos și, de ar fi murit așa, ar fi fost un rătăcit întru veșnicie. Sutașul din Matei 8 a procedat diferit, ducându-se la Isus ca să obțină o favoare pentru robul său care era paralizat și greu bolnav.

         Nu contează ceea ce omul face pentru Dumnezeu, căci va fi răsplătit de-o face cu bucurie. Această satisfacție nu vine în viața noastră în mod firesc, ci ne pătrunde inima atunci când Cuvântul ne este revelat. De aceea, nu obliga pe nimeni să facă ceva întru Domnul. Cu înțelepciune, arată-i Cuvântul și așteaptă ca să i se împlinească porunca de la sine. Astfel, învățând să-L iubești pe Dumnezeu, Domnul te va iubi.

         Suntem stăpâni de sine și, de aceea, trebuie să-i învățăm pe oameni să-L cunoască și să-L slujească pe Dumnezeu în mod drept. Este nevoie ca oamenii să fie lăsați să dovedească că a învăța a-L iubi pe Domnul este mai bine. Însă, direct sau indirect, trebuie să-i determinăm să facă lucrarea Tatălui cu înțelegere, mai ales că nu este posibil să participi altfel la strângerea roadelor sfinte.           

         În Hristos, cu dragoste,

         R. R. Soares