Mesajul zilei

18/02/2017 - DUPĂ MĂSURA CREDINȚEI LUI

”Deoarece avem felurite daruri după harul care ne-a fost dat, cine are darul prorociei să-l întrebuinţeze după măsura credinţei lui”

Romani 12:6

Totul începe prin harul care ne-a fost dat, iar Pavel a vorbit despre asta în Romani. Harul ne-a adus diferite daruri, pe care le primim în funcție de credința noastră. Așadar, întărește-ți credința, ca ea să poată activa aceste daruri într-un mod productiv. Când a scris Corintenilor, apostolul Pavel a spus că-L slăvea pe Dumnezeu pentru harul pe care îl dăduse acelor frați (Corinteni 1:4). Când s-a adresat fraților din Roma, a declarat că harul I-a dat diferite daruri. Același har a fost trimis tuturor celor care L-au primit pe Isus ca Mântuitorul lor.

     Când Îl acceptăm pe Isus, noi primim aceste daruri. Apoi trebuie să le punem în acțiune, nu doar ca să fim noi binecuvântați, ci ca să-i binecuvântăm și pe alții. De fapt, toată umanitatea va beneficia de abilitățile care ne-au fost oferite. Cuvântul spune că greșești dacă nu-i faci bine celui care are nevoie, dacă poți să faci asta (Proverbe 3:27).

     Harul lui Dumnezeu e mai mult decât o favoare nemeritată, așa cum îl definesc unii teologi. Harul este acțiunea lui Dumnezeu în favoarea umanității. Astfel, Dumnezeu vindecă, eliberează, botează cu Sfânt Duh, consolează, deschide uși și face atâte alte lucruri bune pentru cei care cred în Cuvântul Lui. Puterea divină ne dă abilități - daruri -, care trebuie folosite în folosul tuturor. Biserica are nevoie ca membrii ei să utilizeze cu abundență aceste aptitudini, iar lumea așteaptă, de asemenea această acțiune a poporului lui Dumnezeu.

     Acum fii atent la detaliul pe care l-a scris apostolul: după măsura credinței lui. Nimic nu se va face fără credință. Cineva poate că a primit o credință mare, dar, dacă nu o folosește în anumite circumstanțe, reușește să facă foarte puțin. Darurile acționează după măsura credinței, așadar împrospătează-ți mereu credința. Avram și-a întărit credința și a putut, astfel, să fie tată, la o sută de ani, când soția lui avea nouăzeci de ani. Nimic nu e imposibil pentru cei care au o credință puternică și o folosesc. Dacă nu îți întărești credința, darurile care ți-au fost date nu vor acționa eficient. 

     Întărește-ți credința după exemplul lui Avram, care a pus promisiunea lui Dumnezeu înaintea lui și nu și-a slăbit credința. Dimpotrivă, el s-a întors la promisiunea lui Dumnezeu, L-a slăvit pe Domnul și și-a întărit Credința. Aplică acest principiu biblic. Astfel, vei pune în acțiune darurile care ți-au fost date.  

 

         Întru Hristos, cu dragoste,

 

         R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!