Mesajul zilei

26/02/2017 - FUGI DE CINE DISPREȚUIEȘTE CUVÂNTUL

”Mai bine să întâlneşti o ursoaică jefuită de puii ei, decât un nebun în timpul nebuniei lui.”

Proverbe 17:12

       Dacă încetezi să crezi în Cuvântul lui Dumnezeu faci o nebunie. E mai bine să întâlnești o ursoaică jefuită de puii ei. Cel ce își deschide sufletul diavolului îți poate face orice rău, de aceea fugi de cei care disprețuiesc adevărul! Acceptă doar sfaturile bune.

        Când cineva nu mai vrea să mai creadă în Cuvântul lui Dumnezeu, se lasă posedat de cea mai mare nebunie a infernului și va fi periculos în toate sensurile. El va fi orb ca să mai vadă Adevărul, va fi controlat de forțe diabolice. De accea, nu sta în preajma diavolului, căci vei fi folosit în cele mai murdare acțiuni. Frica Domnului este începutul înțelepciunii (Psalmi 111:10). Vai de cel ce-i cade pradă diavolului, căci dragostea și alte virtuți comune oamenilor normali nu se vor găsi în cei nebuni. Ei nici nu se gândesc de două ori când fac rău. Scripturile declară că e mai bine să întâlnești o ursoaică ce a fost jefuită de puii ei, decât un nebun în timpul nebuniei lui. De aceea, slujitorii lui Dumnezeu trebuie să fie conștienți că au primit o putere atunci când au fost botezați cu Sfântul Duh pentru a-i elibera pe acești nefericiți. De fapt, noi care îi slujim Domnului, suntem singurii care avem putere să eliberăm aceste sărmane și nefericite vieți. 

        Cel mai rău lucru pe care îl poate face cineva e să-și deschidă sufletul în fața inamicului. Diavolul îi folosește pe cei ce sunt pierduți și îi cad în plasă. Nebunii nu mai au voință proprie, pentru că sunt dominați și conduși de forța răului. Dar cine i se oferă lui Dumnezeu pentru a-i elibera pe acești oameni, va obține cea mai mare slavă. Ca părți ale trupului lui Hristos, suntem autorizați și înarmați pentru lupta de eliberare a acestor oameni. Nu te teme de ceea ce inamicul poate aparent să facă, căci tu poți să faci tot, din moment ce Domnul te întărește. (Filipeni 4:13)

        E bine să menții o distanță față de cei care disprețuiesc Adevărul. Trebuie să le transmiți mesajul eliberator al Evangheliei, fără să fii în comuniune cu ei. Observarea, analizarea și participarea la faptele lor pot să-i contamineze chiar și pe cei mai sfinți oameni. Nu trebuie să cunoaștem profunzimilie lui Satana, e de ajuns să știm ce ne poate oferi Domnul.

         Atenție la sfaturile lui Dumnezeu! El nu vorbește nimic din întâmplare și nici nu ne atenționează degeaba. Inamicul e periculos și se află mereu în luptă pentru a-i distruge pe cei care nu-I sunt fideli Domnului. Tatăl îi protejează pe toți care îi dau atenția cuvenită Cuvântului Său și îi cunoaște pe cei ce sunt ai Lui (Timotei 2:19, 2 Tesaloniceni 3:3).  

        

         În Hristos, cu dragoste,

 

         R. R. Soares

Rugăciune

DOMNUL FIE CU VOI!