Mesajul zilei

28/02/2017 - NU DISPREȚUI ȘI NICI NU JUDECA

”Cine mănâncă să nu dispreţuiască pe cine nu mănâncă şi cine nu mănâncă să nu judece pe cine mănâncă, fiindcă Dumnezeu l-a primit.”

Romani 14:3

        Tradițiile și obiceiurile mereu încurcă progresul spiritual al multor oameni, pentru că în final, omul nu evoluează prin ele. Rămâi doar cu ceea ce ți-a dat Domnul și ai multă grijă să nu cazi în păcat. De aceea, nu te deconecta niciodată de la Isus. De la începutul primei biserici creștine, poporul lui Dumnezeu a dus lupte cu cine credea că anumite obiceirui iudaice trebuie să facă parte din ceremonia creștină. Acesta a fost un motiv pentru certuri și acuzații reciproce. De accea, cei care încă nu sunt maturi din punct de vedere spiritual, ajung să creadă că cei care nu urmează doctrina bisericii lor sunt condamnați la suferință eternă.

        În mijlocul religiilor, se vede că lupta omului pentru a-i face pe plac Divinității a ajuns din ce în ce mai departe, ajungând chiar și la nebunie. S-a întâmplat în Evul Mediu, când Biserica a torturat și omorât mii de oameni în ”Numele lui Dumnezeu”. Cel mai rău e că mulți cred că își arată credința dacă acționează astfel. Așadar, în numele ”dragostei”, au făcut deja multe victime. E foarte simplu să rezolvi aceste probleme: e de ajuns să urmezi ce spune Cuvântul lui Dumnezeu!

         Pavel a trebuit să-i avertizeze pe galateni, că s-au întors la acele învăţături începătoare, slabe şi sărăcăcioase, când voiau să sărbătorească anumite zile. (Galateni 4:9-10). Apostolul a spus de asemena, că cel care este slab nu mănâncă decât verdețuri (Romani 14:2). Acum, când Domnul l-a trimis pe Petru în casa lui Corneliu, centurionul roman, a poruncit să omoare și să mănânce toate animalele pe care le interzicea Legea (Faptele 10:9-16). E mai mult decât suficient să înțelegem că toate alimentele sunt curate. Cel care e periculos e creștinul care a uitat că a fost chemat să-I slujească lui Isus și nu conceptelor umane.Mulți se agață de interdicții din Vechiul Testament care nu mai au valoare pentru noi (Faptele 15:28-29) și vor ca poporul lui Dumnezeu să le păstreze. Acei oameni au început prin Duh, dar vor să sfârşească prin firea pământească? (Galateni 3:3-5). Cel mai grav e că asta are o importanță mai mare decât cred, pentru că pot să-i facă pe mulți să se îndepărteze de Isus. (Galateni 5:4)

          Acum, greșește atât cel care nu respectă prevederile Legii, pentru că nu vede nimic deosebit în a mânca carne, cât și cel care nu consumă carne dar respectă Legea din vechiul Testament. În versetul pe care-l studiem astăzi, apostolul ne arată că nu trebuie nici să disprețuim, și nici să judecăm pe cineva. E important să știm că noi suntem întru Isus. Fratele meu, cel mai bine e să nu ne deconectăm niciodată de la Hristos, indiferent dacă avem o credință șubredă sau una puternică. 

 

         În Hristos, cu dragoste,

 

         R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!