Este important de știut cum Dumnezeu însuși Se intitula. În acest verset, de exemplu, observăm două dintre titlurile principale ale Celui Preaînalt. Drept Dumnezeu al Oștirilor, El Se identifică ca și Comandant al forțelor cerești, ce nu acționează de unele singure, ci la sfatul și prezența Sa, ceea ce face ca acestea să nu fie niciodată înfrânte în nicio misiune. Ca Dumnezeu al Israelului, noi Îl considerăm ca și Împlinitorul făgăduințelor făcute lui Avraam și descendenților săi – evreii, prin trup, și noi, prin făgăduință (Geneza 28.14).   

Rugăciunea ce are efect,  obține răspuns și are întâietate în orice situație este cea făcută Domnului prin mijlocirea revelației în El. De îndată, cine se roagă lui Dumnezeu ca și Comandant al forțelor cerești, Îl va avea cu adevărat și cu toată puterea sfântă lucrând în favoarea sa. În plus, când ne adresăm Celui Atotputernic ca și Dumnezeu al Israelului, Îl avem alături ca Împlinitorul făgăduințelor făcute patriarhului Avraam, care, fizic, este părintele evreilor, dar și nouă, duhovnicește vorbind.

Biserica, în general, nu s-a rugat pentru pedepsirea neamurilor asupra cărora lumina Evangheliei încă nu a strălucit. Astfel, omul care trăiește în aceste locuri are multă nevoie de rugile noastre, fiindcă se naște, trăiește și moare fără a avea cunoștință de ceea ce i s-a pregătit prin mijlocirea morții și învierii lui Isus. Din nefericire, ceea ce domnește în asemenea locuri este un întuneric de nepătruns, iar ființele ce trăiesc acolo plătesc cu viața chiar și simplul fapt de a-și schimba religia.

Este adevărat că nelegiuiții – trădătorii, necinstiții și necredincioșii – umblă pe o cale pietroasă (Proverbele 13.15), iar psalmistul a cerut inclusiv ca aceștia să nu mai fie atinși de îndurările cele sfinte. Cu toate acestea, trăim în Noul Legământ, în care Domnul nu distruge pe nimeni, ci mântuie. De fapt, trăind după Calvar, Noul Testament adaugă lui Dumnezeu titlul de Tată al Domnului și Mîntuitorului nostru Isus Hristos. Așadar, trebuie să ne uităm la cei rătăciți prin mijlocirea Evangheliei, căci au fost incluși în marea mântuire realizată de Isus, cel puțin dacă nu doresc să se căiască și nici să se întoarcă la Cel Atotputernic fiindcă, atunci, Dumnezeu nu va avea îndurare de ei. De vor continua în nelegiuire, soarta lor va fi groaznică.

Fratele meu, ceea ce putem face cel mai bine în această viață este de a fi robi ai lui Dumnezeu, căci, astfel, Cel Preaînalt ne va putea folosi pentru îndeplinirea planurilor Sale – unele în apostolie, altele în domeniul afacerilor sau altor activități. Cine are judecată trebuie să se ofere rob Domnului. În trecut, am fost robi ai fărădelegii și, în acea condiție, gemeam de durere sub strânsoarea vrăjmașului. Însă, acum, izbăviți de păcat, trebuie să fim prezenți în a-L sluji pe Cel Preaînalt (Romani 6.22, 23), având sfințenia și celelalte atribute sfinte drept marele scop al vieții noastre!  

În Hristos, cu dragoste,

  R. R. Soares