Mesajul zilei

15/08/2017 - MODUL DREPT DE A NE ÎNTĂRI

Omul nu se întăreşte prin răutate, dar rădăcina celor neprihăniţi nu se va clătina

Proverbele 12.3

Nu este de ajuns să iei hotărârea de a fi parte a Trupului lui Hristos pentru a fi biruitor, ci este nevoie de a înceta de a acționa împotriva principiilor pe care Domnul le-a stabilit în Sfintele Scripturi. Faptul de a nesocoti Cuvântul lui Dumnezeu îți va lua capacitatea de a te ridica în lumea duhovnicească ca autoritate în Hristos. Atunci, când vor apărea provocările și ispitele, iar infernul se va năpusti asupră-ți pentru a-ți distruge viața ta și a celor apropiați, bunurile, moralul, visele și celelalte lucruri ce-ți aparțin, nu vei reuși să folosești puterea pe care o ai în Numele lui Isus.

Faptele noastre de zi cu zi contează mult. Fără îndoială, creștinul ce nesocotește poruncile și se poartă în mod contrar celor stabilite drept model de urmat de către fiii lui Dumnezeu trăiește în nelegiuire. Așadar, chiar de se roagă, postind și mergând la biserică, nu va reuși să devină moștenitor al lui Dumnezeu și împreună-moștenitor cu Domnul Isus. Toți cei care se convertesc au această poziție, însă faptul de a nesocoti și disprețui poruncile sfinte face ca nesupusul să fie lipsit de drepturile sale.

       După ce L-am primit pe Isus drept Mântuitor și Domn, trebuie să ramânem vigilenți și să ne rugăm pentru a nu cădea în păcat. Vrăjmașul va încerca să ne ispitească în toate felurile, fiind gata să plângă și să ne implore să credem în minciunile sale, dându-și silința de a dovedi că, în cazul nostru, situația este diferită, căci, până la urmă, Dumnezeu știe că, de exemplu, avem nevoie de un alt om în viața noastră,(în afară de persoana cu care ne-am căsătorit), printre alte atâtea capcane. Să nu crezi în el! Cuvântul spune că trebuie să fim sfinți, căci Dumnezeul nostru este sfânt (1 Petru 1.16). Până la urmă, fără sfințenie nimeni – nici tu, nici eu – nu Îl va vedea pe Domnul (Evrei 12.14).

       Lucrările noastre, cuvintele, gândurile și dorințele, chiar și cele mai tăinuite, dovedesc dacă Îl respectăm sau nu pe Cel Preaînalt. Cine este încercat de vreo ispită, oricare ar fi ea, trebuie imediat să se roage și să-L implore pe Dumnezeu să-l slobozească de sub atacul celui rău. De acest lucru a devenit o patimă, du-te cu smerenie și îngenunchează dinaintea lui Hristos și cere-I izbăvirea. De ești drept – practicant al Cuvântului lui Dumnezeu, cineva ce nu se pleacă dinaintea ispitei – vei face ca rădăcina să încolțească. Toți cei care se pocăiesc sunt alipiți de Vița cea Adevărată, dar nu toți poartă o sămânță roditoare. Numai cei drepți dețin acest privilegiu. Ceilalți sunt rătăciți și se vor căi în ziua Judecății de apoi, însă va fi prea târziu.

Dumnezeu vrea să prinzi rădăcină în Hristos și care să dea rod. El vrea ca tu să fii roditor în credința ta și să fii de neclintit în Fiul Său întru veșnicie. Astfel, vrăjmașul nu va reuși niciodată să te biruiască. Când îți va sosi chemarea pentru a te duce înaintea Domnului, nu vei fi dat afară, căci vei purta hainele de nuntă. Veghează neîntrerupt !    

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi.