Într-una din zile, Împăratul David a trecut printr-o situație groaznică și, ocărât de proorocul Natan, a realizat cât de grav este păcatul său. Totuși, chiar și după ce s-a căit, a trebuit să plătească scump pentru atitudinea sa și, pentru a se elibera de tentație, l-a strigat pe Preamăritul din adâncul sufletului său. Căderea lui ar trebui să fie un exemplu pentru noi, căci ne învață că nu trebuie să-i deschidem răului nicio portiță.

Lipsa de judecată a acestui împărat al Israelului l-a făcut să treacă printr-o experiență negativă. Fără îndoială că, dacă ar fi știut ce îl aștepta după aceea, s-ar fi rugat ca Preamăritul să îl izbăvească de ispită. Dar pentru că a consumat păcatul - a avut relații cu Batșeba, soția lui Urie - numele lui a fost trecut pe lista adulterinilor și criminalilor (2 Samuel 11). Așa cum povestește și proorocul Natan ( 2 Samuel 12:1-4) - despre un om bogat care a primit în vizită un călător și i-a luat mielușeaua pentru a o servi la masă în loc să ia una din ale lui - David a fost ispitit să se culce cu o femeie care nu era a lui. În mod similar, nimeni nu ar trebui să se lase ispitit de dușman să dezonoreze casa cuiva. Fiecare păcat atrage după sine o pedeapsă, așa că este cel mai bine să stăm departe de ele.   

Se pare că nu s-a întâmplat nimic împăratului, dar Cuvântul lui Dumnezeu spune că greșeala își va găsi mereu făptașul (Facerea 4.10). Ca atare, în Ziua cea Mare, transgresiunile care nu sunt descoperite în această viață nu vor scăpa flăcării de foc din ochii Domnului. Partea bună este că Dumnezeu are mereu un prooroc care să reveleze păcatul persoanei căzute, pentru că, astfel, să se poate căi. Cu toate acestea, cei care devin surzi la vocea Duhului Sfânt și nu se căiesc înainte de Judecată, atunci când totul va fi dezvăluit, vor merge către eternitatea pierdută unde, secole după secole, vor cunoaște suferințe cum nu s-au mai văzut pe Pământ, oricât de grele ar fi fost.

Împăratul Israelului s-a căit, și-a mărturisit păcatul și a plătit scump pentru greșeala sa. Cel care a căzut în păcat și nu are curajul să mărturisească nu știe ce prostie face pentru că, deși trebuie să suporte consecințele aici pe pământ, nu se compară cu ce va trebui să suporte în eternitate. Cel care a avut curajul să greșească trebuie să aibă același curaj să își mărturisească păcatul. Chiar dacă nu ar exista pedeapsa eternă, faptul că trebuie să ne încărcăm conștiința cu păcatul comis ar trebui să fie însuși un motiv pentru ca oamenii să nu se gândească să păcătuiască.

După ce s-a căit, David a înțeles că, dacă nu striga din tot sufletul pentru un nou început, spiritul tentației nu l-ar fi părăsit niciodată. A strigat din toate puterile, a cerut binecuvântarea Domnului pentru a avea un duh nou, pur, respectuos și sensibil pentru sfântul Duh - sunt chiar cazuri în care este nevoie să postim.

Experiența tristă a iubitului împărat la Israelului ar trebui să fie un exemplu pentru toți cei care „se joacă cu focul”. Toți cei care se deschid în fața dușmanului nu știu că își semnează sentința. Până la urmă, dacă nu dorești cu adevărat să fi iertat, nu vei avea pace niciodată, nici în această viață, nici în cea care vine. Atenție: Păcatele vechi nu înseamnă neapărat păcate uitate sau iertate.

Frații mei, Dumnezeu le dorește întotdeauna bunăstare fiilor Săi. El condamnă greșeala ca să nu fim prinși în capcana dușmanului. Ca orice Tată adevărat, El vrea să fim fericiți și liberi. Așadar, haideți să ne supunem mereu vocii Duhului Sfânt!

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares