Mesajul zilei

17/11/2017 - NU UITA DE NIMENI

”Iată numele fiilor lui Israel intraţi în Egipt; au intrat cu Iacov fiecare cu familia lui”

Exod 1.1

Binecuvântarea lui Dumnezeu nu se oprește la tine. În ea, și familia ta este inclusă. Așadar, nu lăsa afară pe niciunul dintre ai tăi. Israeliții au înțeles că trebuiau să fie fecunzi și să se întărească, fiindcă un împărat se va ridica împotriva lor. Tot la fel, fiecare creștin trebuie să se întărească în Domnul, numai că, în cazul nostru, niciun alt conducător nu se va ridica împotriva noastră. Isus este singurul nostru Împărat!

Planul lui Dumnezeu este ca toată familia să fie inclusă în binecuvântarea de mântuire în Isus. În acest fragment aflăm că toți israeliții au reușit să intre în Egipt – ceea ce, simbolic, înseamnă izbăvirea de foametea prin care lumea trecea. În același fel, lucrarea de mântuire realizată de Hristos este pentru a ne atinge pe noi toți, cât și pe cei din familiile noastre. De pe lista numelor fiilor lui Iacov, niciunul nu a rămas nepomenit. În ceea ce ne privește, trebuie să luptăm pentru ca același lucru să se întâmple cu toate rudele noastre. De una va rămâne pe dinafară, poate fi din vina noastră, căci nouă ne revine să credem în mântuirea lor și să o cerem.   

Aducându-ne la cunoștință vreo binecuvântare, Dumnezeu Își face treaba Sa și, atunci, trebuie și noi să ne-o facem pe a noastră. Fratele meu, vezi câți membri din familia ta nu s-au hotărât încă de a-L urma pe Învățător – sau, de au luat această hotărâre, câți nu sunt de neclintit pe Calea cea bună. Nu lăsa pe nimeni pe de afară, luptă din toate puterile tale pentru ca Evanghelia să se desăvârșească în viața lor. De este necesar, fă ca apostolul Pavel, care s-a rugat cu putere pentru ca fiii săi să fie în credință într-o așa măsură ca și cum ar fi simțit durerile nașterii (Galateni 4.19).

Pentru a stăpâni Egiptul, israeliții s-au dus pe acel tărâm și au început să-l populeze cu seminția lor. Aceasta ne învață că am fost puși în lucrarea lui Dumnezeu împreună cu toți ai noștri – atât propria familie, cât și cea pe care Domnul ne va ajuta să o formăm pentru El. Israel s-a mărit mult și s-a înmulțit. De vom acționa la fel, vom avea mai mulți frați ce se vor bucura de binefacerile Tatălui și care ne vor ajuta să trăim mai bine.

Este important să ne întărim, iar întărirea noastră este o dovadă a lucrării sfinte din viața noastră, despre care mulți din apropiații noștri vor aduce mărturie. Ori, cum oare familia noastră va crede în mesajul Domnului, dacă rudele lor deja convertite continuă să ducă o viață plină de probleme? Dacă cei care I-au cerut mereu ajutorul au început să aibă o viață îmbelșugată, atunci, acest lucru va fi, pentru cei care încă nu L-au acceptat pe Domnul, ca un mesaj puternic de la Dumnezeu despre ceea ce El va face și cu ei.    

Evanghelia este Pământul Făgăduinței sfinte pentru toată umanitatea. Atunci, dacă vom avea adevărata viață, de ce oare să nu le-o împărtășim și celorlalți? Vrăjmașul va face totul pentru ca asta să nu se întâmple, dar trebuie să luptăm pentru a stăpâni pământul și să-i slobozim pe ai noștri.

În cazul israeliților, a apărut un factor negativ – alt împărat s-a ridicat ca să-i prigonească – dar asta nu se va întâmpla niciodată cu noi, căci Isus ne este Împărat întru veșnicie, iar altul nu va veni (Daniel 2.44). Guvernarea Sa este veșnică și în El vom împărăți pentru totdeauna. Adu-ți aminte că ai fost chemat pentru a împărăți cu Domnul (2 Timotei 2.11-13)!  

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!