Mesajul zilei

21/11/2017 - VREMEA URMAȘULUI

După moartea lui Moise, robul Domnului, Domnul a zis lui Iosua, fiul lui Nun, slujitorul lui Moise: „Robul Meu Moise a murit, acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel

Iosua 1.1,2

Domnul știe să-Și pregătească minunat colaboratorii. El l-a pus pe Iosua alături de Moise pentru a-l vedea pe acest om al lui Dumnezeu cum trece biruitor prin grele încercări. Ar fi bine ca toți fiii Celui Preaînalt să se afle în preajma robilor ce sunt folosiți, căci ar învăța mult. Când vor fi gata și vremea va fi sosit, Domnul le va da putere cât și promisiunile Sale pentru ca să poată împlini chemarea cu succes.

Nu ne-ar plăcea ca aceasta să se întâmple, dar moartea îi va ajunge și pe cei care-L slujesc pe Cel Preaînalt. Avem știință că numai doi oameni nu au cunoscut-o: Enoh și Ilie. Însă, nu trebuie să ne preocupăm cu ziua în care vom fi chemați. Fiind Tatăl cel care a creat acest proces, putem crede că va fi o experiență minunată să plecăm din această lume pentru a trece pe sub bolta Slavei.

Dumnezeu nu este niciodată luat prin surprindere și știe vremea potrivită pentru a fi puși la lucrarea pe care El a făurit-o pentru noi. Când va sosi ziua, chiar El ne va sprijini. Este trist de văzut că, în anumite grupări evanghelice, se face politică pentru a fi ales drept lider sau pastor al unei biserici. Însă, este o regulă a Comandantului de a chema și sprijini numai pe cei care El i-a ales și pregătit. Mie nu mi-ar plăcea să fiu unde Dumnezeu nu m-a pus.

Chiar de simți că ai capacitatea de a îndeplini o anumită misiune, lasă-L pe Domnul să aibă inițiativa, căci, la momentul potrivit, El te va sprijini. Adu-ți aminte că El a spus că nimeni nu-L va împiedica să lucreze. Nu trebuie să mișcăm nici măcar un deget pentru a ne folosi drepturile. Dumnezeu este cel care tace și face ; El știe să facă lucrurile. Domnul este cel care l-a scos pe Ioan din Egipt, din carceră, pentru a avea grijă de țara cea mai mare din acele vremuri. 

Fiind investiți cu putere de Cel Atotputernic, primim de la El promisiunile. Astfel, de vom fi conduși de cineva, probabil că Tatăl nu va mai spune nimic despre noi. El nu doar face promisiunile, ci și ne promovează dinaintea lor – sau dinaintea cui – vom fi puși să fim conducători.

Cei aleși nu trebuie să refuze chemarea și nici să nu se considere nepotriviți pentru misiunea ce le-a fost dată. A găsi tot felul de scuze, cum a făcut Moise, iarăși nu este bine, căci Dumnezeu nu face niciodată o alegere greșită și știe când cineva este gata. Observând ceea ce i s-a spus lui Iosua în versetul pe care-l studiem, este posibil să înțelegem că fiul lui Num se ruga, vorbind despre nepriceperea sa – considerând că Moise era mai bine pregătit – și, poate, ar fi sugerat chiar să fie reînviat. Însă, Domnul a fost foarte clar spunând: Robul Meu Moise a murit, acum, scoală-te, treci Iordanul acesta, tu şi tot poporul acesta, şi intraţi în ţara pe care o dau copiilor lui Israel (Iosua 1.1,2).

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!