Mesajul zilei

25/11/2017 - Întoarcerea eroului

”După moartea lui Saul, David, după ce bătuse pe amaleciţi, auzit se întorsese de două zile la Ţiclag”

2Samuel 1.1

Amaleciții, așa cum orice dușman face, au fost cruzi: au năvălit în Țiclag și au prădat tot ce era bun în oraș, luând inclusiv femeile și copiii. Asta l-a făcut pe David, om al lui Dumnezeu, să se tânguie până a rămas fără de vlagă. Căci, până și celor mai curajoși bărbați le dau lacrimile când sunt martori neputincioși la fapte de o cruzime ieșită din comum. În asemenea momente, trebuie să ne îndreptăm către Domnul și să căutăm în El puterea pentru a reuși să facem schimbarea necesară.

         După ce a prins din nou puteri, David, cu 600 de voinici, le-a lua urma acelor nenorociți și i-a înfrânt. Astfel, el a creat legea răzbunării și s-a întors la Țiclag, unde a primit vestea morții lui Saul și a celor trei fii ai săi. David trăia ascunzându-se de Saul; așadar, cel care i-a vrut moartea murise. Până la urmă, există încercări în afara voinței noastre, ce pun capăt vrăjmașului într-o bună zi, de nu este biruit în luptă. De fapt, dușmanii sunt înfrânți de cineva mai puternic sau de legea necruțătoare a vieții: moartea. Însă, cei care au credință în Domnul sunt întotdeauna cruțați și nu trebuie cu niciun chip să se lase cuprinși de disperare, căci Cel Preaînalt le va aduce salvarea.

         Aparent, niciun fapt nu are de-a face unul cu celălalt, dar în realitate se află în legătură. Odată cu moartea lui Saul, David știa că îi sosise ceasul; cu mulți ani înainte, el fusese uns rege peste Israel de către profetul Samuel.

         Înțeleptul va ști mereu când i-a sosit vremea și modul de a reuși acel lucru pentru care Domnul l-a chemat; este de ajuns să fii de neclintit în credință și să nu faci niciun compromis față de ceea ce este greșit. Așadar, în toiul uralelor pe care le primea, duhul lui David știa că o sarcină mult mai mare se punea pe umerii săi. Timp de două zile, el s-a gândit îndelung la ceea ce trebuie să facă de acum înainte - și trebuie să se fi rugat mult. Purtarea unui om în Dumnezeu este smerenia față de Evanghelie și rugăciunea de toate zilele. Trebuie să te lipsești de toate dorințele personale și, în timpul rugăciunii, să-ți asumi misiunea pe care Tatăl ți-o încredințează. În timpul comuniunii cu Domnul trebuie luate hotărârile.

         David a ieșit din Țiclag pentru a-și asuma împărăția. El fusese ales după inima lui Dumnezeu și, acum, era gata de a fi uns rege al Israelului. Anii în care a fost persecutat de Saul i-au dat mare încredere în Domnul, iar aceasta a fost important pentru rolul pe care îl va avea printre ai săi.

          Fratele meu, dacă azi întâmpini greutăți, nu dispera, căci nimic din ce ți se întâmplă nu-i este tăinuit lui Dumnezeu. Taina pentru a înfrunta orice necaz este de a-ți fi teamă de Domnul.               

         În Hristos, cu dragoste,

        

         R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!