Mesajul zilei

29/12/2017 - LUCRURI LOGICE

Cei doisprezece au adunat mulţimea ucenicilor şi au zis: "Nu este potrivit pentru noi să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu ca să slujim la mese.”

Faptele Apostolilor 6:2

A înfăptui lucrarea lui Dumnezeu ar trebui să fie pentru creștini simplu ca „bună ziua”. Este cel mai logic lucru din lume, căci este o prostie să încetați să mai conlucrați pentru înfăptuirea lucrării Salvatorului. Care este cel mai bun lucru pe care îl poate face omul? Dacă avem un Creator, cea mai bună variantă este să Îi îndeplinim voința, căci într-o zi vom sta în fața Tatălui și abia atunci vom realiza ce am făcut cu viața pe care El ne-a dat-o, talentele pe care El ni le-a dăruit și oportunitățile pe care le-am irosit.

Slujirea Cuvântului este cea mai bună din toate. Chiar și acum când vorbim despre Evanghelie îi dăruim Domnului buzele noastre pentru a le folosi ca pe un instrument. Desigur, El are grijă de făptura pe care o folosește și o răsplătește. Deseori, când propovăduiesc din amvon sau personal cuiva, Dumnezeu îmi dă răspunsuri la întrebări. Dacă este ceva la care cineva ar trebui să aspire, acel ceva este propovăduirea Cuvântului lui Dumnezeu. Nimic nu se compară cu privilegiul pe care El ni-l dă de a transmite oamenilor mesajul Lui.  

Serviciul nostru întru Evanghelie este ca sarea pământului (Matei 5:13) și nu permite degradarea societății. Dacă lumea încă nu este în flăcări, este datorită fiilor lui Dumnezeu care stau în fața altarului și niciodată nu obosesc să vorbească despre iubirea divină. Celelalte activități din viață sunt bune - doctorii care își fac bine treaba, printre altele - dar cea mai utilă activitate este propovăduirea Cuvântului etern al lui Dumnezeu.

Fără îndoială că cine își dedică timpul, talentul și toate cele necesare pentru a ajuta în propovăduirea Evangheliei va fi foarte bine răsplătit. Gândiți-vă: dacă valoarea unui suflet este mai mare decât toate avuțiile din lume, cel care câștigă măcar unul va face cea mai bună investiție. Nu vă faceți griji pentru lucrurile de pe această lume, ci pentru fericirea voastră eternă.

Dumnezeu a creat toate lucrurile (Facerea 1) și cu siguranță ar fi putut crea o altă rasă umană care să nu aibă aceleași slăbiciuni ca a noastră. El însă, ne-a iubit pe noi și a preferat să ne izbăvească pe noi. Frații mei, este o iubire pe care nu o înțelegem. Domnul chiar are un plan minunat pentru viața ta, așa că nu îți risipi fericirea. Fără Preamăritul vei suferi pentru totdeauna.

Dușmanul folosește multe unelte, pe care noi le numim oportunități, pentru a-i îndepărta pe fiii lui Dumnezeu de la răsplata pe care o vor primi dacă sunt credincioși Tatălui. Fii mai implicat în munca Evangheliei. Fericirea ta depinde de decizia ta.      

 

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

 

 

 

 

Rugăciune

Domnul să te binecuvânteze!