Domnul dă revelații poporului Său – o parte din ele fiind compusă din făgăduințe, iar alta, din pedepse. Mustrările sfinte nu trebuie niciodată să fie nesocotite, căci, spre binele nostru El ni le dă pe fiecare dintre ele. Ori, este foarte ușor pentru cel mântuit să se abată din Drum: este de ajuns ca vrăjmașul să vadă un fiu al lui Dumnezeu fără motivație duhovnicească, pentru ca atunci să-l atace cu ispitele sale. De aceea, dacă Dumnezeul nostru nu ne pedepsește, am putea cu ușurință să ne îndepărtăm de Adevăr și să facem voia celui viclean; iar problema este că, purtându-ne astfel, ne vom îndrepta spre pierzania cea veșnică.

După cum a fost spus mai înainte, Cel Atotputernic ne îndeamnă cu învățături spre propriul nostru bine. Aceasta dovedește că suntem fiii Săi, și nu ai nimănui, căci Se poartă asemenea unui tată iubitor ce-și mustră fiul ce a făcut vreo greșeală. Însă, fratele meu, fiind pedepsit de Cel Preaînalt, să nu te împotrivești niciodată înțelepciunii Sale, căci, până la urmă, pedepsele sfinte trebuie să fie acceptate ca niște daruri minunate. Pe moment, trupul – ce luptă pentru a nu se pleca înaintea Duhului lui Dumnezeu – poate fi cuprins de neascultare, dar, mai târziu, omul va vedea că, de fapt, mustrarea devine o binecuvântare pentru el.

De fiecare dată când Domnul ne dă câte o învățătură, El o face spre binele nostru. Dacă Cel Preaînalt ne dezvăluie câte o făgăduință, suntem bucuroși și Îl slăvim pentru asta, dar adevărul este că ar trebuie să ne bucurăm și să-L slăvim și pentru mustrări, căci, de ar fi însușite, am fi izbăviți de multe rele. Însă, cine nu bagă în seamă pildele Celui Atotputernic va vedea mai târziu că o asemenea purtare nu a fost bună, ci, dimpotrivă, una nefericită.

Nu există – și nu va exista niciodată – o singură spusă a Cuvântului lui Dumnezeu care să nu fi fost dată pentru o cauză bună. Însă, oricine a fost învățat după Legea Domnului, va fi, fără îndoială, un învingător, din moment ce fiecare învățătură este desăvârșită și ne liniștește sufletul (Pslami 19.7), învăluindându-ne cu lumina necesară pentru a umbla în pace.

În timpul vieții noastre din această lume, ne pregătim pentru viața veșnică din Ceruri – însă nimeni nu se va duce acolo din întâmplare. De fapt, intrarea în Împărăția lui Dumnezeu este rezervată numai celor care s-au convertit și nu au trăit în păcat. De aceea, trebuie să fim cu mare grijă, fiindcă vrăjmașul a făcut astfel încât mulți mântuiți să creadă că anumite greșeli nu le va închide intrarea în Paradis. Însă, adevărul este că, de vor continua să se poarte astfel, nesocotind mustrările Cuvântului sau păsându-le câtuși de puțin de ele, vor fi cu totul luați prin surprindere de destinul pe care-l vor avea întru toată veșnicia: vor fi înstrăinați de la fericirea cea veșnică de a moșteni Împărăția lui Dumnezeu.

În Hristos, cu dragoste, 

R. R. Soares