Mesajul zilei

23/04/2018 - DESCOPERĂ CARE ESTE LOCAȘUL TĂU

“În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc.”

Ioan 14:2

Dumnezeu sălășluiește în Cuvântul Său. Citindu-l, Îl putem regăsi și putem păstra legătura cu El, care va lucra pentru noi. Nimic nu este mai important pentru fiii lui Dumnezeu decât înțelegerea Cuvântului. Când un verset ne este explicat, făcându-ne să înțelegem voința divină cu privire la un anumit subiect, îl ținem minte. Astfel, inima noastră devine mai puternică, credința noastră crește și înfruntăm problemele cu un curaj pe care nici măcar nu am crezut că îl avem. Ori de câte ori trecem prin dificultăți, trebuie să ne întoarcem doar la acea parte a Scripturilor pentru a-L găsi pe Domnul.

 Iisus a spus că în Casa Tatălui sunt multe locaşuri (Ioan 14:2). Cred că există mai multe decât avem nevoie, căci acțiunea lui Dumnezeu merge întotdeauna dincolo de ceea ce credem noi. Este de ajuns să găsim unul din aceste locașuri pentru a reuși în lupta împotriva răului. Fiecare din ele are o valoare considerabilă pentru noi, pentru că ele ne vor face să ne întâlnim cu Tatăl în momente de nevoie.

 Roagă-te și încearcă să găsești măcar unul din aceste „locașuri”. Acesta va servi ca o platformă pe care să îndeplinești lucrarea. În acei ani în care l-am slujit pe Domnul, am găsit câteva și fiecare a fost de mare valoare pentru mine. Am aflat despre determinare, un concept care a schimbat viețile a milioane de brazilieni. Înainte, ne rugam la Domnul să ne ajute să rezistăm ispitei, să găsim un leac și să rezolvăm o problemă. Conform noii mentalități, începem să folosim autoritatea Numelui lui Iisus și astfel începem să câștigăm.

 Cât de mare a fost satisfacția să trăiesc în acest "locaș" al Casei Tatălui. Ceea ce părea dificil, misterios și imposibil a devenit ceva tangibil și operativ. Astfel, slujirea mea a cunoscut un avans considerabil spre succes și apoi am putut vedea că Dumnezeu era cu mine, ca și cu Pavel, Petru și atâția alții care au fost folosiți de El în vremurile biblice și în istoria Bisericii. Există alte "locașuri" care mi-au făcut foarte bine. Fie ca Domnul să te ajute să găsești unul din ele.

 Recunosc că aceasta este lucrarea Duhului lui Dumnezeu. El m-a condus să fiu în prezența Lui, să-mi ocup locul întru Hristos, trăind în "locașurile" din Casa lui Dumnezeu. Ea este bogată în aceste locașuri minunate, iar dacă le cauți, cu siguranță vei găsi și tu.

 Am aflat că în zilele noastre Evanghelia este are aceeași putere ca în vremea Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prin urmare, putem să ne facem remarcați așa cum au făcut-o frații noștri din trecut. Ei l-au slujit pe Domnul în vremea lor și pentru că au acționat corect în "locașurile" pe care le pregătise pentru ei, Tatăl a putut să lucreze pentru ei. Acesta este modul în care Cel Preaînalt va lucra și pentru tine.

 

Întru Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!