Mesajul zilei

16/05/2018 - DĂ HRANĂ CELUI CE S-A POCĂIT

”După ce a mâncat, a prins iarăşi putere. Saul a rămas câteva zile cu ucenicii, care erau în Damasc”

Faptele Apostolilor 9.19

Saul din Tars a fost un prigonitor al poporului lui Dumnezeu. Însă, după întâlnirea avută cu Isus la intrarea din Damasc – unde se ducea pentru a-i prinde pe cei care strigau Numele Domnului – Saul a trecut printr-o perioadă de post negru timp de trei zile. Prin aceast răgaz de timp suntem învățați că, dacă este posibil, după ce a avut o adevărată întâlnire cu Hristos, noul convertit ar trebui să stea departe de toți și de toate, până se umple de Sfântul Duh și este botezat în ape. Astfel, noul convertit ar putea învăța mai repede cum să trăiască demn de menirea la care a fost chemat.  

            Saul vroia lumina lui Dumnezeu să-i strălucească în ochi, oricare i-ar fi fost prețul, căci fusese slobozit din întuneric. Dorința sa a fost de a se întâlni cu adevărat cu Cel care i-a apărut în drum – exemplu de urmat de toți cei nou convertiți, care ar trebui să petreacă o bună perioadă de timp în prezența Domnului, căindu-se cu lacrimi amare pentru căile pe unde au rătăcit, cât și pentru răutățile comise, dar și primind îndrumări cu privire la cum să se poarte pentru a fi pe placul lui Dumnezeu.

            Ori, trupul are nevoie de hrană! Căci, când Pavel a fost botezat în apă și în Sfântul Duh, a fost hrănit și a prins puteri. Însă, adevărata Hrană – care este Isus, Pâinea vie ce s-a pogorât din Ceruri (Ioan 6.51) – ne este dată prin mijlocirea Tatălui ceresc și de El avem nevoie pentru a ne hrăni astfel încât duhul să ne fie întărit. Cine nu va mânca din această Pâine va fi tot mai slăbit și, fără îndoială, va fi ușor de prins în gheara duhurilor rele.

            Biblia spune că, atunci când nu este nicio descoperire dumnezeiască, poporul este fără frâu (Proverbele 29.18). Însă, fratele meu, dacă nu vrei să faci voia diavolului – fiind, de exemplu, necredincios soțului sau supărând pe Domnul și pe cei din jur – încearcă să te hrănești cu Pâinea din Ceruri, căci, astfel, nu te vei mai simți niciodată slăbit dinaintea atacurilor diavolului. Cine se hrănește din Hristos dobândește forța necesară pentru a ieși biruitor din toate ispitele care, aproape totdeauna, vin cu multă putere asupra nou convertiților.

            Cel care avea să fie marele apostol Pavel, noul convertit Saul, a rămas câteva zile în tovărășirea unor adevărați ucenici. Această purtare este foarte potrivită, căci cei care au descoperit deja dragostea lui Dumnezeu pot să-i învețe pe cei nou convertiți cum să se apere de orice atac cât de puternic al lui Satana. Cine nu se va iniția cu cei învățați va trebui să lupte mult până să descopere taina de a se slobozi de atacurile viclene ale vrăjmașului.

            Este minunat, însă, că există ucenici ai Domnului peste tot. Astfel, nu trebuie să fim cu grijă că în cutare sau cutare loc nu vom găsi vreun învățat pentru a-i iniția pe cei care sosesc în casa sfântă, căci Duhul lui Dumnezeu ce îi aduce are deja oamenii pregătiți care să-i ajute să facă primii pași în credință.    

 

                       

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!