Dragostea apostolului Pavel pentru frații săi de credință era reală, adevărată și dezinteresată. Nu este nimic mai trist, totuși, decât să vedem că mulți creștini înlocuiesc dragostea cu sentimente care nu-I plac lui Dumnezeu. Unii, interesați doar de profitul pe care îl pot obține de la cineva, ajung să se poarte ca cei mai mari necredincioși. Acest lucru nu se poate întâmpla printre cei mântuiți, pentru că dragostea trebuie să fie adevărată; până la urmă, dacă există falsitate în ea, va exista în aceeași proporție și o doză de acțiune demonică - și vai de persoana care dă diavolului permisiunea să o folosească!

Noi demonstrăm că Îl iubim pe Dumnezeu atunci când avem același sentiment pentru frații noștri, și nu atunci când folosim poruncile divine doar pentru beneficiul propriu, care, apropo, este un act de egoism. Dragostea lui Dumnezeu este completă atunci când situația aproapelui nostru sau a unui străin ne deranjează și ne face să acționăm în favoarea sa. Te-ai gândit să aduci laude celor care trăiesc într-o țară îndepărtată, săracă sau mizerabilă? Ți-ai putea sacrifica viața pentru a merge în zone îndepărtate pentru a vorbi acestor popoare despre Iisus?  

Ce înseamnă să-ți iubești aproapele? Înseamnă să te dăruiești lui Dumnezeu pentru a primi acele lucruri de care ei au nevoie; înseamnă să lupți în rugăciune, ca într-un război, pentru cel care cade în păcat, acționând contrar Bibliei, se afundă în vanitate sau orice alt păcat.

Ceea ce se vede la nivelul poporului lui Dumnezeu este condamnarea acelora care s-au îndepărtat de Cale. Cu toate acestea, trebuie să avem în vedere următorul lucru: iubim doar pe Dumnezeu dacă îl iubim și pe aproapele nostru așa cum ne iubim pe noi înșine. Ce se întâmplă cu cei pierduți, care nici măcar nu știu că au fost deja aleși de Tatăl și ar putea fi unul din ai noștri? Uneori îi condamnăm, nu-i așa? Cu toate acestea, ar trebui să fim împotriva practicilor păcătoase, nu a oamenilor.

Indiferent cine sunt cei mântuiți, toți ar trebui să fie bucuria noastră. La urma urmelor, persoana respectivă este un membru al aceluiași Trup din care facem și noi parte: trupul lui Hristos. Ce ar mai fi viața noastră dacă, spre exemplu, ficatul ar fi în război cu inima, dacă ochiului nu i-ar plăcea piciorul, iar limbii nu i-ar plăcea gura? Dificil, nu-i așa? În același mod, Trupul lui Hristos suferă atunci când gândim și acționăm într-un mod contrar celui stabilit. Trebuie să ne iubim unii pe alții pentru a îndeplini porunca divină.

Salvarea celor pierduți este cea mai mare misiune a Domnului în zilele noastre, iar cei care se convertesc sunt răsplata noastră! S-ar putea să nu știm chiar de ce într-o zi am fost călăuziți să vorbim în limbi străine. Oare nu mediem pentru convertirea celor pierduți?

Fratele meu, de ce să îi disprețuim pe fiii, frații sau surorile pe care ni i-a dat Tatăl? Fără îndoială, mântuirea oricărui păcătos ne mărește foarte mult răsplata. Acei frați ai lui Filip au fost fermi întru Domnul și trebuie să-i ajutăm pe toți cei care vin în familia divină să poată rămâne fermi în credința evanghelică. Succesul aproapelui nostru va fi și al nostru. Ia acest lucru în serios: roagă-te și fă ceea ce este necesar atât pentru cei pierduți, cât și pentru cei mântuiți!

Întru Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares