Cea mai proastă alegere pe care o putem face este să tăcem, având convingerea că Sfântul Duh este alături de noi. De fiecare dată când întrecem măsura, intrăm pe un teren interzis și facem ceva greșit, dar vine Sfântul Duh și dovedește lumea vinovată în ce privește păcatul (Ioan 16:8). În acel moment trebuie să ne deschidem inimile, să recunoaștem că am greșit și, în același timp, să cerem mila divină.

Simplul fapt că suntem conștienți de greșelile pe care le facem înseamnă că există iertare pentru noi. Acum Domnul nu lucrează în zadar, ci întotdeauna cu un scop. El nu ne-ar convinge să Îi vorbim ca să nu ne arate îndurarea Lui. Iertarea este un drept al celui care a făcut o greșeală, atâta timp cât persoana respectivă este convinsă că a făcut ceea ce nu trebuia. Este suficient să recunoaștem că am păcătuit pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să fie finalizată. După ce a mărturisit păcatele și a cerut iertarea, omul poate și trebuie să creadă că a fost iertat.

Cine păstrează tăcerea în fața Domnului face o mare greșeală. De fapt, dacă te prefaci că nu ai înțeles sau nu ai simțit atingerea divină, este o greșeală gravă - în primul rând, pentru că ai fost ținta iubirii divine, care nu dorește ca nimeni să se piardă; în al doilea rând, pentru că prin păcat, comuniunea cu Domnul a fost întreruptă. Dacă nu ne rezolvăm problemele cu El, mărturisindu-ne greșeala și cerându-I iertare, vom fi pentru totdeauna despărțiți de El.

Cel care lasă timpul să treacă și crede că, astfel, păcatul nu mai există se înșală amarnic. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ni le ierte şi să ne curețe de orice nelegiuire (1 Ioan 1:9). Dacă încetăm să spunem adevărul și să căutăm îndurarea divină, sufletul nostru va deveni neliniștit și va împietri în fața lui Dumnezeu. Așa se întâmplă cu cei care nu folosesc portița deschisă de Cuvântul Sfânt - care ne permite să intrăm și să ne pregătim odată pentru totdeauna împreună cu Domnul, pentru a putea merge cu capul sus și determinare. Aceștia își pierd pacea, își pierd orientarea în viață, și chiar dacă luptă din greu, nu vor putea să găsească dreptatea. Astfel, sănătatea lor este compromisă, relația lor conjugală se deteriorează și nu mai pot rămâne fermi în viață.

Singura modalitate de a izbăvi pe cineva de condamnarea conștiinței sale este mărturisirea păcatelor și iertarea care vine cu ea. Dar până se va întâmpla asta, inima rănită îi va îmbătrâni oasele, trupul. Apoi persoana își pierde moralul, rușinea și, dacă nu se oprește repede din această atitudine, va începe să cadă într-o succesiune de greșeli. Cel mai rău este că acest trup îmbătrânit nu va suporta presiunea și va ceda.

Cel care are de pierdut odată cu îmbătrânirea trupului este cel care tace. Prin urmare, dacă ai făcut o greșeală, deschide gura și rezolvă-ți problemele cu Domnul și cu persoana față de care ai greșit. Astfel, oasele tale nu vor îmbătrâni, ci vor avea mobilitatea necesară pentru a face față atacurilor diavolului.

Întru Hristos, cu dragoste,

            R. R. Soares