Mesajul zilei

09/07/2018 - ÎNVAȚĂ CU CINE ESTE ÎNVĂȚĂTOR

”Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi de la Mine, căci Eu sunt blând şi smerit cu inima; şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre”

Matei 11.29

Isus, când a făcut îndemnul ca toată lumea să învețe de la El, se considera drept cel mai bun Învățător din lume – ceea ce, de fapt, și este. Cine învață de la El va vedea că este atât de bine instruit încât, la orice încercare, nu se va face de rușine. Pe de altă parte, cine va căuta învățătura în alte părți nu va trece niciodată nici măcar de un test.

Nicio îndrumare nu ne lipsește atâta timp cât urmăm ceea ce ne este propovăduit prin Cuvântul desăvârșit al Domnului. Cei care se întăresc prin El aduc mărturie despre Cel Preaînalt și se vor dovedi biruitori în orice bătălie; în plus, vor avea viață veșnică. Aceasta înseamnă că diavolul poate chiar încerca, dar nu va reuși să doboare pe cel care s-a înrădăcinat în Stâncă, care este Domnul (Deuteronom 32.4). Însă, cine nu este atent la ceea ce îi este propovăduit nu va reuși niciodată să reziste cum se cuvine atacurilor satanice.

Se înșeală cu totul cei care nu acordă importanță avertizărilor din Biblie. Fratele meu, diavolul nu se joacă la lucru. El este gata de atac pentru a ne face rău, ceea ce îi este familiar. De fapt, în fiecare moment, planifică ceva rău pentru noi. Însă, de suntem de neclintit în credință, însuși Dumnezeu se va îngriji de viața noastră și, de cele mai multe ori, nici nu ne vom da seama că am fost atinși. Când vreo săgeată rea ne va răni, putem fi siguri că acest lucru a fost posibil prin încuviințarea sfântă; până la urmă, El ne-a dat deja Cuvântul potrivit, cu care să distrugem orice armă diabolică.

Cine nu este atent la ceea ce este învățat se lasă stăpânit de cel rău și credința îi va slăbi. Ori, chiar dacă vrăjmașul încearcă să atace pe cineva și face tot posibilul ca acesta să creadă în el, niciun argument diabolic nu va reuși să reziste la ceea ce este scris în Biblie, căci Satana știe că cel care crede în Isus și învață de la El este mai puternic decât orice rău.

Tot ceea ce spune cel rău este minciună (Ioan 8.44); însă, cine îi dă crezare va vedea că și-a pus încrederea în cel mai mare viclean, cea mai rea ființă din toate vremurile. Vrăjmașul nu este demn de nicio încredere! De crezi în Cuvântul lui Dumnezeu și te opui chiar acum acestei lucrări a întunericului vei vedea că puterea sfântă te va vindeca mai repede decât îți imaginezi. Este adevărat că diavolul știe să încurce ițele, dar ucenicii lui Isus – și numai ei – reușesc să le descâlcească.  

Scriptura spune că trebuie să luăm aminte la pildele lui Hristos! Așadar, de neclintiți în Cuvântul Domnului, putem să ne eliberăm din lațul apăsător al diavolului! Poruncește în Numele lui Isus și toată asuprirea va dispărea din viața ta acum, fiind izbăvit!                  

          

În Hristos, cu dragoste,

 

         R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!