Mesajul zilei

18/08/2018 - AȘA ESTE DOMNUL, DUMNEZEUL NOSTRU

“Mare este Domnul nostru şi puternic prin tăria Lui, priceperea Lui este fără margini”

Psalmi 147:5

Situația noastră este cea mai privilegiată posibil; până la urmă, Creatorul Cerurilor și al Pământului este Domnul nostru. Deci, în loc să disperăm când forțele întunericului se asmut asupra noastră, trebuie să le înfruntăm cu certitudinea că vom ieși învingători.        

Fratele meu, dacă în acest moment diavolul s-a năpustit asupra ta, nu te teme, căci ai alături un Dumnezeu care a promis că nu te va abandona niciodată (1 Regi 6:13). Dacă iadul a decis să pună capăt fericirii tale și ai trecut prin multe suferințe, bucură-te, pentru că Domnul, Căruia Îi aparținem, nu te va lăsa să cazi în mâinile dușmanului. Atotputernicul este alături de tine să te izbăvească de orice opresiune. Deci, dacă forțele întunericului se năpustesc asupra ta, Stăpânul tău, care nu doarme niciodată (Psalmi 121:4), nu va permite nici măcar un fir de păr să-ți fie atins.

Dumnezeu se declară a fi Domn al unei mari puteri ceea ce înseamnă că ar trebui să ne ridicăm privirea din pământ și să nu ne supunem niciodată forțelor infernului. Ce este în neregulă cu viața ta? Dacă trăiești în păcat, nu lăsa situația să continue așa. Chiar acum, apropie-te de Domnul întregului Univers și pune capăt atacurilor răului. Cel Preaînalt este ceea ce Cuvântul Lui spune despre El: Dumnezeul marii puteri!

Înțelegerea Celui Atotputernic este imposibil de măsurat. Îndată ce adversarul începe să întindă o capcană pentru unul din fiii Preamăritului, Domnul știe deja ce urmează și începe să lucreze pentru a-i ajuta pe ai Săi, căci El găsește plăcere în a-i izbăvi pe cei care sunt ai Săi. În acest moment, El așteaptă să te hotărăști să scapi complet din ghearele Satanei, deoarece nu este nevoie să rămâi prins în ele.

Nu te pleca pentru nimic. Tot ce era necesar a fost făcut deja, pentru ca noi să avem putere asupra forțelor întunericului; prin urmare, Dumnezeu nu trebuie să creeze ceva nou pentru a ne ocroti de diavol, deoarece El garantează că lucrarea finalizată de către Iisus pe Golgota ne-a făcut mai mult decât biruitori (Romani 8:37). Ia decizia corectă acum: uite-te la toate greșelile care ți-au chinuit inima și pornește către biruința completă!

Domnul nostru este mare - cum ar trebui să fie și robii Săi. Cunoscând acestea, nu te limita la a crede sau a accepta că, în cazul tău, Dumnezeu a pierdut lupta. Dimpotrivă, El a biruit tot răul și ți-a umplut viața cu marea Sa putere. Gândește-te la marile revelații din Scripturi și nu lăsa dușmanul să-ți fure binecuvântările. Domnul Hristos ne-a ales ca să-L urmăm și să aducem multe roade (Ioan 15:16). Așa că fii fericit cu Domnul tău!

 

Întru Hristos, cu dragoste,

         R.R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!