Mesajul zilei

19/08/2018 - DUMNEZEU ÎN ACȚIUNE

“El Îşi trimite poruncile pe pământ, cuvântul Lui aleargă cu iuţeală mare.”

Psalmi 147:15

Nimic nu se întâmplă fără ca Domnul să-Și deschidă gura și să Își împlinească voia. El Își dă poruncile, iar autoritățile cerești iau măsuri pentru a îndeplini ceea ce s-a spus. Fratele meu, nici un cuvânt al lui Dumnezeu nu a trecut și nu va trece (Matei 24:35); dimpotrivă, fiecare afirmație divină îndeplinește scopul pentru care a fost trimisă. Cunoscând acestea, vei fi mai hotărât și mai ferm în credința ta. Dacă Cel Preaînalt grăiește, ridică mâinile și spune că lucrarea a fost deja realizată, pentru că Cel care-ți ocrotește viața nu se va poticni niciodată în vreuna din lucrările Sale.

Diavolul știe că toate decretele Celui Preaînalt vor fi împlinite, așa că de fiecare dată când Dumnezeu își deschide gura și rostește ceva, dușmanul disperă, pentru că el privește deja acel cuvânt ca o lucrare înfăptuită. Cel care crede în Scripturi știe că Domnul nu va vorbi la întâmplare; atunci, ca cei care l-au slujit pe Domnul în trecut, creștinul de astăzi trebuie să facă ceea ce i s-a spus, chiar dacă circumstanțele dovedesc contrariul. Nu ne pasă de ceea ce aparent este adevărat sau fals, ci de ceea ce este, de fapt, adevărat - ceea ce vine de pe buzele Tatălui.

Cuvântul divin este instrumentul folosit de Dumnezeul nostru pentru a ne da poruncile Sale și cel mai bun lucru este că acesta nu se întoarce niciodată fără rod (Isaia 55:11). Este suficient să asculți vocea Domnului, pentru ca puterea divină să realizeze ceea ce a fost poruncit. Poruncile divine sunt deciziile pe care El le-a luat și nu vor rămâne neîmplinite; la urma urmei, toată puterea cerească intră în ascultarea deplină pentru a se supune poruncilor Celui Atotputernic. De aceea, trebuie să fim mereu atenți la textul biblic.       

Mai mult decât atât, Cuvântul este mai rapid decât viteza luminii - care, la rândul său, este atât de rapidă încât omul nu o poate percepe. De fapt, se deplasează cu 300.000 de kilometri pe secundă. De exemplu, merită să ne amintim că, de la São Paulo la Brasilia, în linie dreaptă, este o distanță de aproximativ o mie de kilometri. Prin urmare, dacă Brasilia ar fi fost de 300 de ori mai departe, luminii i-ar lua o secundă pentru a părăsi Sao Paulo și a ajunge în capitala Braziliei. Este o viteză impresionantă, dar, comparativ cu viteza Cuvântului lui Dumnezeu, este lentă ca o broască țestoasă.

Când înțelegi prin Cuvânt că binecuvântarea este a ta, rolul lui Dumnezeu în îndeplinirea acelei lucrări se încheie. Faptele divine se întâmplă mai repede decât poate percepe omul. Apoi, dacă Domnul vorbește, ia seama cum a făcut lucrarea despre care vorbește. Credința ta va decide în cât timp va fi finalizată lucrarea în viața ta. Roagă-te la Dumnezeu pentru o credință uriașă, rapidă și statornică, căci El va face mari minuni pentru oricine crede în El. Tu dovedește că-L iubești pe Tatăl prin asumarea poruncilor divine. Când se va întâmpla acest lucru și vei înțelege ce este scris în Sfânta Scriptură, inima ta se va bucura. Deci, nu mai sta și însușește-ți poruncile Domnului, căci El Și-a făcut deja partea Sa. E rândul tău!

 

Întru Hristos, cu dragoste,

 

         R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!