Mesajul zilei

17/02/2019 - PREFERĂ LEACUL CEL BUN, ȘI NU VENINUL

O inimă veselă este un bun leac, dar un duh mâhnit usucă oasele.

Proverbele 17.22

Creatorul nu a neglijat nimic atunci când a creat Cerurile și Pământul, cât și tot ce există în ele, căci El a făcut și leacurile bune. Aceste remedii naturale trebuie folosite pentru a combate relele ce apar, cât și pentru a le preveni. Unul dintre acestea este inima veselă. Vorbind despre inimă, Domnul Se referă la adevăratul om, duhul nostru. Bine ar fi ca acesta să fie mereu vesel, căci este unul dintre leacurile bune pe care Dumnezeu le-a pregătit.

            Cu siguranță, Scripturile nu vorbesc despre veselia firească pe care toată lumea ar trebuie să o aibă, ci de cea care ne pătrunde inima odată cu venirea Domnului. Isus a promis că ne va vizita și, făcând-o, inima noastră simte o satisfacție imensă. Cu ea, putem porunci răului să dispară din viața noastră și, în același timp, dacă o cultivăm, ne va fi un leac eficace.  

            Harul lui Dumnezeu este atât de mare și puternic încât, de este ținut în inima noastră, va fi un leac pentru suferințele noastre. Câți fii ai lui Dumnezeu nu ar mai avea nevoie de tratamente medicale dacă ar permite ca bucuria Domnului să le pătrundă în suflet? Puțin câte puțin, cine trăiește cu veselia sfântă va vedea că organismul i s-a făcut mai puternic și sănătos.

            Dacă există boli din cauza lipsei lui Dumnezeu din noi, de ce să nu încercăm să mergem înaintea Sa? Odată cu venirea Lui, inima ni se va veseli, dar, fără această veselie, fericirea noastră nu se va putea împlini. Acolo unde se află, mâhnirea nu-și are locul și, împreună cu aceasta, o mulțime de suferințe. Cere Domnului să-ți umple duhul de veselie sfântă.

            Oamenii care nu au duhul vesel sunt cuprinși de mâhnire chiar și înaintea celor mai neînsemnate încercări. În bisericile noastre, întâlnim mulți oameni care suferă la fel cu cei care se află în afara Casei lui Dumnezeu. Motivul acestui lucru este că aceștia nu practică ceea ce află prin Cuvânt și, de aceea, sunt la fel de lipsiți de Dumnezeu ca și păcătoșii.

            Dacă duhul nu este cuprins de harul sfânt, nu reușește să se ridice împotriva asupririlor de zi cu zi. Astfel, trupul omului se va slăbi. Întristător este să vezi pe creștini cum se lasă stăpâniți de ispite. Diavolul încearcă mereu, Biblia ne-a avertizat asupra acestui lucru. Însă, tot Biblia ne asigură că, dacă umblăm călăuziți de Duhul, nu vom împlini niciodată poftele firii pământești (Galateni 5.16). Strădania noastră de a păzi Cuvântul poate face toată diferența.

            Sunt oameni care se bucură de o sănătate bună, dar moralul le este compromis. De aceea, pentru ca totul să meargă bine pentru tine, este necesar ca trupul să ți se umple de harul sfânt. Fără veselia Domnului, trupul nu se va împotrivi poftelor și, astfel, vei fi un rătăcit pe vecie. Ori, cine a fost luminat știe că viața veșnică este cel mai bun lucru ce i s-ar fi putut întâmpla. Așadar, de ce oare să o pierzi?       

 

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!