Mesajul zilei

30/03/2019 - O RUGĂCIUNE NECESARĂ

“Dumnezeule, scapă-mă de vrăjmaşii mei, ocroteşte-mă de potrivnicii mei! Scapă-mă de răufăcători, izbăveşte-mă de oamenii setoşi de sânge!”

Psalmi 59:1,2

Există oameni posedați de demonul rău și tot ceea ce fac este să practice nelegiuirea. Ei sunt dușmani ai binelui și atunci când văd pe cineva fericit și prosper, ei fac imediat un plan pentru a-l ataca. David a experimentat ce pot face oamenii răi, dar a învățat și ce poate face o persoană bună împotriva lor: roagă-te la Dumnezeu pentru ajutor.

Nerespectarea Cuvântului Domnului face ca mulți oameni să acționeze irațional și astfel să submineze planul divin. Cei răi sunt peste tot și scopul lor va fi întotdeauna contrar celor buni. Victimele acestui tip de persoană ar trebui să se roage la Domnul să le apere. În acest fel, dușmanii nu vor putea să-și finalizeze intenția rea, pentru că, cu ajutorul Domnului, ei vor fi protejați. 

Lucrarea lui Dumnezeu nu se va opri din cauza celor care se vând diavolului și îi distrug pe aceia care sunt dedicați îndeplinirii voinței lui Dumnezeu. Unii dintre acești dușmani, deghizați în fii ai lui Dumnezeu, au vorba „dulce”, dar în sinea lor nu sălășluiește decât ura. Nu te chinui să-i ataci pe cei care au fost numiți de Dumnezeu însuși în misiunea Sa. Pentru că mai repede decât ai crede, acești „impostori” vor plăti. Pentru că mințile lor sunt înghițite de greșeală, nici măcar nu se mai deranjează să se gândească la răul pe care-l fac lor înșiși când se pornesc împotriva celor chemați de Cel Înalt. Ei au luat calea p[catului, pe care Balaam, profetul care a văzut măgărița vorbind (Numeri 22), a făcut o mare greșeală. Cine se lasă folosit de diavol face cea mai proastă alegere; Satana nu știe ce este pietatea și de fiecare dată când are ocazia, îi face rău uneia din victimele sale.

Domnul îi apără pe cei care cred în El. Ca un războinic pregătit pentru luptă, Atotputernicul nu refuză să îi ajute pe ai Săi și nici să intre în luptă în numele lor. Vai de cei care fac rău binelui! Când vor avea nevoie de ajutorul lui Dumnezeu, vor striga și nu vor fi auziți. Ceea ce îi așteaptă este ura celui rău, pe care l-au servit cu dăruire.

Ceea ce a scris David este formula lui Dumnezeu pentru a-i izbăvi pe cei care s-au predat voinței celor răi: răspunde la oferta divină și pleacă la luptă, știind că Dumnezeu Însuși va avea grijă să îți ducă luptele. Faptul că Domnul îi spune lui David să-și scrie secretul este garanția că va ieși biruitor!

Nu contează cine sunt dușmanii tăi. Prietenul tău adevărat, dacă este convocat, va lua măsuri și te va elibera din mâinile celor care se dedau păcatului. De ce să nu te rogi acum și să spui tuturor celor care sunt gata pentru a vă elibera?

 

Întru Hristos, cu dragoste,

 

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!