Ceea ce contează înaintea Domnului este modul în care umblăm și ceea ce se petrece în inima noastră. Sunt oameni care afirmă că se află înaintea Celui Preaînalt, dar, deși își petrec timpul spunând Cuvântul lui Dumnezeu, în sufletul lor, umblă cu vrăjmașul. Este bine să-ți veghezi cugetul, cât și inima, căci, de permiți ca gândurile rele să te muncească, nu vei fi bine. Da fapt, ceea ce ai în suflet este ceea ce contează.

Există unii demoni care se strecoară în viața multor robi ai lui Dumnezeu, convingându-i că nu este nicio problemă de a purta în minte sau în suflet anumite practici interzise de Domnul. Însă, cine crede în ele pierde legământul cu Cel Preaînalt și, mai devreme sau mai târziu, devine sălaș al acestor duhuri rele.

De fapt, când avem părtășie cu Tatăl, gândurile și dorințele noastre cele mai intime sunt mereu neprihănite. Dimpotrivă, când permitem ca lucrurile necurate să ne stăpânească făptura, El ne va lăsa singuri, căci nu stă împreună cu păcatul.    

A fi ispitit nu înseamnă că ai căzut în ispită. Însă, de se lasă amăgit de ea, omul nu doar cade în ispită, ci devine și adăpost forțelor întunericului.

Nu este de ajuns să susții că ești în Dumnezeu, ci este necesar și să o dovedești. Nu contează ceea ce spui, ci ceea ce Domnul vorbește despre tine. Dacă ceva greșit îți stă în inimă, ai căzut deja în păcat. În acest caz, căiește-te cât mai repede și nu mai da curs practicilor necurate și periculoase. Mare atenție, sfințenia – neprihănirea în Împărăția lui Dumnezeu – trebuie căutată în primul rând (Matei 6.33).

Verifică acum dacă gânduri rele îți stau în minte. Unde îți arunci oare privirile? Când te culci, ce-ți simte inima? De sunt gânduri păcătoase, trebuie să ai mare grijă, căci Duhul Sfânt nu va rămâne pururi în om (Geneza 6.3).

            Mărturia noastră trebuie să fie neapărat adevărată. Însă, când permitem ca greșeala să ne pătrundă mintea sau începem să luăm în considerare anumite atitudini ce ne fac să păcătuim ne vom regăsi trăind în întuneric și, atunci, cele mai rele lucruri ni se pot întâmpla, fiindcă vom începe să mințim. De fapt, lăsând greșeala să pună stăpânire pe ființa noastră, vom contrazice spusele Domnului despre faptul că suntem poporul sfânt pe care Și l-a câştigat ca să fie al Lui (1 Petru 2.9). De aceea, nu vom mai trăi adevărul.

            Aici se află primejdia: a înceta de a mai trăi Adevărul. Vrăjmașul, știind că suntem lipsiți de condițiile de a i ne opune, vine cu relele sale și le aruncă asupra noastră. Așadar, chiar știind ceea ce Scripturile spun despre dreptul nostru, vom fi neputincioși, nefiind în stare de a ține piept atacurilor Iadului, și, astfel, cununa va cădea de pe capul nostru (Plângerile 5.16). Ce lucru oribil, nu-i așa?

            Fie ca fratele meu să aibă părtășie cu Dumnezeu și să trăiască adevărul este rugăciunea mea.

            În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares