Mesajul zilei

19/08/2019 - NUMAI DOMNUL MÂNTUIEȘTE

Nu vă încredeţi în cei mari, în fiii oamenilor, în care nu este ajutor. Suflarea lor trece, se întorc în pământ şi în aceeaşi zi le pier şi planurile lor.

Psalmi 146.3,4

O mare greșeală este comisă de cel care se încrede în reprezentanții societății pentru a obține rezolvarea relelor ce îl apasă, fiindcă numai Domnul poate face asta. Există oameni folosiți ca unelte de facere a binelui, dar care niciodată nu pot fi considerate drept scăparea de greutăți. Cine este ajutat de ele trebuie să atribuie lui Dumnezeu realizarea lucrării; în caz contrar, va rămâne fără ajutor când va avea nevoie.

Există numai um singur Domn care, pe lângă faptul de a fi absolut și unic, nu dă nimănui lauda Sa. Cel Praînalt lucrează în toate domeniile vieții noastre și, pentru a-L vedea la lucru, este de ajuns să-I cerem ajutorul. Ori, greșește mult cel care mulțumește mijloacelor, și nu Lucrătorului. Să știi că păcatul se interpune între om și Creator, acoperind chipul lui Dumnezeu pentru ca Acesta să nu-l vadă.

Nu există mântuire în oricine. Nicio religie nu are puterea de a înfrânge forțele răului; chiar și Satana, care are capacitatea de a face rău, nu este atotputernic. Cel Preaînalt este singurul care ne poate ajuta și rezolva problemele. Sfătuindu-ne să nu ne încredem în orice altă putere, Tatăl nu trece printr-un atac de gelozie, ci ne dovedește dragostea Sa, fiindcă nu ne vrea să lucrăm în zadar.

Trebuie să aruncăm o privire asupra istoriei umanității pentru a observa că nu a existat niciodată, în nici un veac, om, filozofie, doctrină, reguli religioase și nici un alt mijloc prin care să se pună capăt suferinței omului. Toate încercările s-au arătat alinătoare sau deșarte. Însă, când omul s-a întors la Dumnezeu și, crezând în Cuvântul Său, s-a rugat, rugăciunea i-a fost auzită.

Mulți oameni se poartă ca și cum ar avea viață veșnică, fără a gândi că viața li se poate termina în orice moment. Prin faptul de a fi reușit să se instruiască, există unii oameni care se consideră mai buni decât ceilalți; însă, când duhul lor va pleca, gândurile le vor pieri. Orice cunoaștere din lume va pieri odată cu moartea, dar ceea ce învățăm prin Cuvântul lui Dumnezeu ne va însoți mereu.        

Mântuirea omului este în Isus, Fiul lui Dumnezeu, care a venit pentru a ne izbăvi de păcatul lui Adam, ce ne despărțea de Tatăl nostru. Domnul este Persoana lui Dumnezeu care a creat toate lucrurile și este singurul deținător al cunoașterii ce ne ferește de probleme și suferințe. Cel mai bine este că El S-a pus la dispoziția celui ce crede în Cuvântul Său.

Contează câtuși de puțin problema ce te afectează pe tine sau pe familia ta; Dumnezeu va lucra pentru binele tău de Îl vei căuta din toată inima, din tot sufletul și din toate puterile tale. Așadar, nu lăsa loc îndoielii sau oricărei lucrări a vrăjmașului. Cel Preaînalt nu-Și împarte slava cu nimeni (Isaia 42.8).

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!