Mesajul zilei

26/09/2019 - IMPORTANȚA DE A STRIGA

Căci El va izbăvi pe săracul care strigă şi pe nenorocitul care n-are ajutor.

Psalmii 72.12

Bine ar fi ca toți oamenii să știe de dreptul pe care-l avem în Hristos. Unii oameni nu-și dau seama de faptul că avem un vrăjmaș ce luptă fără oprire pentru a ne scoate din planul desăvârșit al mântuirii. Pe de altă parte, cei care își cunosc drepturile și le exercită au o viață îmbelșugată – iar cei care au căzut în păcat pot de asemenea folosi această revelație, căci Domnul vine în ajutorul celui căzut și îl mântuiește, dacă acesta strigă după ajutor.

            Necunoașterea a ceea ce orice creștin poate face în Hristos îi face pe mulți să se poarte ca și cum nu ar fi fost primiți în Trupul lui Hristos. Cine își cunoaște drepturile ca membru al familiei sfinte trăiește precum Isus trăia. Așadar, este bine să te analizezi, căci asta este ceea ce Dumnezeu a prevăzut pentru toți cei care se nasc din nou. Lucrurile vechi, ca păcatul și suferințele, nu trebuie să facă parte din viața noastră de zi cu zi (2 Corinteni 5.17).

Potrivit Scripturii, trebuie să fim înţelepţi ca şerpii şi fără răutate ca porumbeii

(Matei 10.16b). Nu ne putem amăgi în credință, crezând că totul va fi minunat, căci diavolul, vrăjmașul nostru, dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită (1 Petru 5.8). Astfel, la cel mai mic semn că acesta se apropie de noi, sau al ispitelor sale, ne revine să ne asumăm locul de noi creaturi în Isus, ca să nu-i lăsăm nicio marjă de manevră.

            Credința nu ajută pe cel care nu-și exercită drepturile în Hristos. Ai fost chemat pentru a sluji Domnului, făcând lucrarea în Numele lui Isus așa cum El ar face-o dacă ar fi în locul tău. A duce o viață neprihănită, smerită și pe placul lui Dumnezeu îți este o obligație. În plus, a înceta de a trăi ca biruitor în toate cele înseamnă să dai greș cu totul; până la urmă, ești o epistolă vie (2 Corinteni 3.3), ce trebuie citită de toți cei care nu slujesc încă Domnului.

            Dacă ești dărâmat din cauză că ai căzut în vreun păcat, profită de această revelație și folosește-te de ceea ce te asigură. Nimeni nu ar trebui să ducă lipsă de nimic, dar faptul de a nu da Domnului atenția cuvenită face ca mulți să treacă prin nevoi. Însă, ceea ce Dumnezeu îți arată este ceea ce îți lipsește pentru a reuși să întorci orice situație potrivnică. Pentru ca asta să se întâmple, este de ajuns să strigi, să deschizi gura cu credință, și vei fi auzit!

            Există o condiționare în această făgăduință: este nevoie să strigi – o rugăciune puternică și hotărâtă. De nu te vei purta așa, nu va funcționa; numai de tine depinde ca în orice moment Cuvântul să-Și înceapă lucrarea. Însă, pentru cine s-a împăcat cu înfrângerea și, de aceea, crede că planul lui Dumnezeu nu îl include, nimic nu i se va face.    

            Cine se confruntă cu vreo problemă – fie o durere fizică sau emoțională, sau orice altă suferință – va fi ajutat de va striga. Așadar, deschide-ți inima și profită de ceea ce tocmai ai aflat, căci toate acestea fac parte din drepturile tale. Nu-ți amâna izbăvirea. Strigă chiar acum și Dumnezeu îți va da scăparea!

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul să vă binecuvânteze!