Mesajul zilei

27/09/2019 - DUMNEZEU CEL MINUNAT ESTE AL NOSTRU!

Dar Tu vezi; căci Tu priveşti necazul şi suferinţa, ca să iei în mână pricina lor. În nădejdea Ta se lasă cel nenorocit şi Tu vii în ajutor orfanului.

Psalmii 10.14

Cine nu are teamă de Domnul în suflet, când se află el însuși sau altcineva în nevoi, acuză pe Creator pentru această nefericire. Până și în apostolii de alte credințe întâlnim asemenea fel de plângeri. Nelegiuiții nici nu-și dau osteneala de a afla de ce există oameni ce spun că sunt în Dumnezeu, dar totuși suferă. Așa s-a întâmplat cu Iov, deși s-a spus despre el că era drept și cu teamă de Dumnezeu (Iov 1.8).

Adevărul este că Domnul vede pe cel sărac, ce se află în nevoi sau abătut din cauza demonului și îi alină suferința. Chiar și printre popoarele unde lumina Evangheliei nu a strălucit încă, Cel Atotputernic îi ocrotește pe oameni și îi păzește de atacurile fatale ale celui rău. În caz contrar, multe popoare nici nu ar mai exista. Ne revine nouă, așadar, să ducem acestor ”părăsiți” ai Bisericii Buna Vestire despre ceea ce Tatăl ceresc poate face pentru ei.

Dacă Biserica ar lua hotărârea de a îndeplini misiunea ce i-a fost încredințată, în puțin timp Domnul ar izbăvi pe toți cei în suferință. Există, totuși, oameni investiți cu autoritate apostolică, dar care nu au drept obiectiv salvarea celor rătăciți. Mare parte din poporul lui Dumnezeu se roagă pentru aceștia sau depun ofrande pentru ca cei care se află în cel mai adânc întuneric să primească cel puțin o broșură evanghelică.  

            Noi, creștinii, suntem unelte ale Domnului pentru a face astfel încât ca cei neajutorați să se încreadă în El, dar trufia omului Îl împiedică de a pune umărul la o lucrare care să nu fie, de exemplu, pentru biserica sa. Majoritatea se roagă pentru ca și celelalte biserici să propere, însă, dimpotrivă, în inima lor, doresc ca aceste apostolii să slăbească. Ce nebunie! Fiindcă Cel care vede intențiile din inimă va plăti într-o bună zi celui care s-a lăsat folosit de demon.

            Domnul este Ajutorul acestor orfani duhovnicești, care trăiesc sub povara grea a diavolului, plătind un preț exorbitant pentru a supraviețui. Faptul este că nu există cine să se ofere pentru a le duce Buna Vestire. Vai de cel care își îngroapă talentul, căci va fi aruncat în afara prezenței Celui Preaînalt (Matei 25.14-30). A venit vremea ca toți fiii lui Dumnezeu să se trezească în Adevăr!

            Nu este necesară o credință nemăsurată pentru a face ca mâna Domnului să se miște în favoarea celui care are nevoie de ajutor. Rătăciții sunt la fel ca și noi, însă, din cauza faptului de a nu fi auzit niciodată Evanghelia, se închină la falși dumnezei. Ce crezi oare de toate acestea? Nu vei avea alt prilej de a face binele, decât chiar acum. Așadar, de ce oare să nu începi în această clipă?

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!