Mesajul zilei

20/11/2019 - MERITĂ DIN PLIN SĂ IUBEȘTI PE DOMNUL

Domnul păzeşte pe toţi cei ce-L iubesc şi nimiceşte pe toţi cei răi.

Psalmii 145.20

Importanța de a iubi pe Dumnezeu merge dincolo de puterea noastră de înțelegere. Cei care iubesc pe Domnul sunt ocrotiți în orice încercare; căci El este bun și nu ar înceta niciodată de a ocroti pe cei care Îi îndeplinesc poruncile. Pe de altă parte, păcătoșii sunt atinși în măsura în care o îngăduie.

            Descoperirea cea mai mare pe care o poți face este de a înțelege că a iubi pe Cel Preaînalt este foarte roditor. Trebuie să înveți pe toți oamenii că asta, pe lângă faptul că este ușor, este ceea ce toți trebuie să facă, căci are drept rezultat ocrotirea sfântă nelimitată. Isus a spus că a iubi pe Dumnezeu înseamnă să primești poruncile Sale și să le păzești (Ioan 14.21). Astfel, omul Îi dă prilejul de a-l apăra de toate atacurile iadului.

            Cei care iubesc pe Domnul vor vedea întru veșnicie cât a fost de răsplătitor faptul de a se fi străduit să îndeplinească poruncile sfinte; păzindu-le, au fost scutiți de suferință. Pe de altă parte, sunt creștini care nu știu cât nu pierd pentru că nu dau atenția cuvenită la ceea ce le este spus de Cel Preaînalt.  

            Definirea mai exactă a Domnului este că El este bun (Ieremia 33.11), dar, atunci, de ce oare nu ocrotește pe toată umanitatea? Ori, majoritatea oamenilor nu știu că a înceta de a iubi pe Dumnezeu Îl împiedică de a-i apăra și de a lucra pentru ei. A nu îndeplini ceea ce El le poruncește este mai mult decât o simplă nesupunere, căci înseamnă să deschizi ușa diavolului pentru a intra în viața ta.

            Cei nelegiuiți nu dau Cuvântului sfânt locul meritat în inima lor și, de aceea, sunt atinși de săgețile trimise de vrăjmaș împotriva lor. Singurul responsabil de victoria diavolului împotriva omului este chiar el însuși, ce suferă atacul. Dacă ar fi dat crezare poruncii sfinte, Cel Atotputernic i-ar fi fost un scut de nepătruns.  

            Niciodată să nu lași pe cel rău să fie biruitor în viața ta. Analizează-te și vezi dacă nu ai fost atins de lucrarea întunericului. În plus, caută sfatul sfânt pentru a împlini ceea ce știi că El vrea de la tine. Cine va cere va primi de la Cel Preaînalt învățătura necesară pentru a îndeplini poruncile Sale, atât cele ce se află în Biblie, ce sunt comune tuturor, cât și cele pe care El ți le-a spus personal în inima ta.

            Atenție ca să nu împiedici pe Dumnezeul dragostei să te ocrotească și să te păzească de atacurile diavolești. Stai departe de cel rău, căci Satana nu are cum să se atingă de cel care este ocrotit de Cuvântul lui Dumnezeu (1 Ioan 5.18). De fapt, vrăjmașul te va putea ataca numai de îi vei permite. Așadar, fii gata de a iubi pe Domnul, căci, astfel, vei avea bucuria de a-L avea drept Pază.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!