Mesajul zilei

18/12/2019 - ÎNTREABĂ PE DOMNUL

Încinge-ţi mijlocul ca un viteaz ca Eu să te întreb, şi tu să Mă înveţi.

Iov 40.7

 

            Istorisirea despre atacul pe care Satana l-a dat familiei, bunurilor și sănătății lui Iov este una dintre cele mai tulburătoare din Scripturi, căci vrăjmașul a primit încuviințarea de la însuși Dumnezeu pentru a realiza această lucrare nimicitoare (Iov 1.6-12). Acuzat de prieteni de a fi dat motivul unei asemenea situații, Iov a fost neînduplecat în apărarea sa, însă nu a păcătuit câtuși de puțin. Mai multe lecții pot fi învățate din această întâmplare prin care a trecut acest rob al Domnului ; una dintre ele ar fi aceea că nu putem niciodată să învinuim pe Cel Preaînalt.

            Mulți s-au întrebat de ce Dumnezeu a îngăduit ca diavolul să se atingă de patriarh. Aceasta a fost și întrebarea pe care și-a pus-o Iov, însă, a considerat că teama lui a făcut ca diavolul să primească permisiunea de a se atinge de viața lui, de familia și bunurile sale. Asigură-te mereu că nu există nimic greșit în tine, cum ar fi un păcat sau o simplă îndoială că răul te pândește, căci blestemul neîntemeiat nu nimerește (Proverbele 26.2).

            Multă vreme Iov a vorbit, dar Dumnezeu ar fi vrut să poarte o discuție cu el. Pentru a putea vorbi cu Cel Preaînalt, acesta ar fi trebuit să-și încingă mijlocul ca un viteaz. Domnul vrea să ne vadă responsabili, maturi și bine pregătiți, și nu ca unii care se poartă iresponsabil, spunând cuvinte la întâmplare, necrezând în ceea ce spun. Bine ar fi de a aborda mereu viața duhovnicească cu seriozitate pentru a nu da motiv de judecată.

            Indivizii care pot fi considerați oameni cu adevărat gândesc înainte de a vorbi, își onorează hotărârile și sunt gata de a lămuri orice problemă. Aceștia vor fi biruitori și se vor afla lângă Domnul întru veșnicie (Apocalipsa 3.21). Cei pe care Domnul îi numește oameni dau ascultare Adevărului, pe când cei care nu ascultă de Adevăr o fac din cauza lucrărilor lor rele.

            Cea mai bună rugăciune este dialogul cu Dumnezeu. Mulți oameni spun multe lucruri Domnului, dar nu se opresc ca să audă și ce spune El. Când te rogi, încearcă să te duci înaintea Domnului ca să simți ceea ce trebuie să spui, căci Cel Atotputernic îți va îndruma rugăciunea. Dacă El te convinge de ceva greșit, cere-I iertare și, în același timp, hotărăște să nu mai faci acel păcat.

            Nu te ascunde după copaci, cum a făcut Adam, nici nu-ți ascunde greșeala, crezând că nelegiuirea nu este atât de mare. Răspunde mereu lui Dumnezeu cu neprihănire. Până la urmă, El nu-ți va spune niciodată ceva pentru a te condamna, ci pentru a te ierta și schimba în bine. Cu El, fii întotdeauna clar și la obiect ; fii mereu atent la ceea ce El îți spune și la ceea ce Îi răspunzi.

            Motivul pentru care Duhul lui Dumnezeu îți dă dorința de a-L căuta este acela că El vrea să-ți schimbe viața. Nu mâhni pe Domnul prin purtări necuviincioase ! Ceea ce El îți spune inimii trebuie să fie asumat de îndată și cu responsabilitate. În timpul rugăciunii poți primi puterea de a te izbăvi de orice păcat sau suferință.      

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Domnul fie cu voi!