Mesajul zilei

14/01/2020 - MĂSURI NECESARE

Veniţi-vă în fire cum se cuvine şi nu păcătuiţi! Căci sunt între voi unii care nu cunosc pe Dumnezeu, spre ruşinea voastră o spun.

1 Corinteni 15.34

Este necesar să nu te abați de la legea lui Hristos, căci cine o face va avea parte de judecata diavolului, care inventează mereu o ”lege” nouă. A-și păstra demnitatea duhovnicească este un lucru pe care orice fiu al lui Dumnezeu trebuie să se silească să-l urmărească. Vanitatea nu este bună de nimic, iar cine se lasă stăpânit de ea nu va ajunge prea departe. Așadar, să stai de veghe pentru ca vrăjmașul să nu te facă să fii pradă rătăcirii pentru totdeauna, căci slăbirea duhovnicească îl face pe om să săvârșească păcate groaznice.

            Cine se abate de la adevăr păcătuiește. Cel mai rău este că, greșind ținta, acesta se îndepărtează de Dumnezeu și intră sub autoritatea celui rău. Astfel, nimic nu-i va mai reuși și se va abate tot mai mult de la Cale. Atunci, vrăjmașul va reuși să aibă acces liber la viața sa, făcând ca toate relele să i se strecoare în inimă cu o rapiditate atât de mare încât acest om nici nu-și va da seama că a căzut în ghearele lui Satana.      

            Pe lângă asta, a rămâne indiferent față de suferința de care au parte cei rătăciți înseamnă să nu te supui Domnului, care ne atinge mereu inima pentru a le vorbi acestora despre soarta cea veșnică. Acest glas binecuvântat ne călăuzește în fiecare clipă, iar de nu ascultăm de el, vom putea fi găsiți vinovați de rătăcirea cuiva. Celor care se iubesc și, astfel, Îl iubesc și pe Domnul, le face plăcere să vorbească tuturor despre dragostea sfântă.

            Mulți se obișnuiesc cu lucrurile lumești și, astfel, nu mai păzesc porunca de a propovădui Evanghelia oricărei ființe (Marcu 16.15). Există oameni care se preocupă de soarta celor care nu L-au acceptat pe Isus drept Mântuitor. Dacă asta s-a întâmplat cu tine, analizează-te, căci, fără îndoială, acesta este un semn că mântuirea îți este amenințată. Avem obligația de a da ceea ce primim (Matei 10.8b)!

            Deși am fost aleși de Cel Preaînalt să îi evanghelizăm pe oamenii timpului nostru, unora nici nu le pasă de viitorul apropiaților și prietenilor, cât și al celorlalți oameni care nu se tem de Domnul. Ori, cine se va purta astfel va ajunge într-o bună zi să-i pară rău, căci a încetat de a mai vorbi despre Dumnezeu și, acum, nu mai este nimic de făcut. Cel Atotputernic nu îl va găsi nevinovat pe cel care știe să facă binele, dar nu-l face. Acest lucru nu se poate întâmpla cu tine, deoarece, când va sosi Ziua Judecății, vinovații vor trebui să dea seama de prilejurile în care ar fi putut vorbi despre dragostea lui Dumnezeu, dar nu au făcut-o. Nu sta cu mâinile în sân într-un moment atât de important ca acesta. Este bine să te duci în ajutorul celor păcătoși până când aceștia să se rătăcească pentru totdeauna și, astfel, să te rătăcești și tu.

Cei înțelepți fac mereu ceea ce Îl bucură pe Domnul și știu că, pe lângă răsplata pe care o vor primi pentru faptul de a fi ascultat de Dumnezeu, nu vor fi găsiți vinovați de responsabilitatea ce le-a fost pusă pe umeri. De va depinde de tine, să ai grijă ca nimeni să nu se rătăcească pentru totdeauna!  

 

            În Hristos, cu dragoste,

 

            R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!