Mesajul zilei

04/04/2020 - CELE TREI CHEI CE LUCREAZĂ

Îţi voi da cheile Împărăţiei cerurilor, şi orice vei lega pe pământ va fi legat în ceruri şi orice vei dezlega pe pământ va fi dezlegat în ceruri.

Matei 16:19

În acest verset, verbele a lega și dezlega au înțelesul de a face și desface, precum orice cavaler procedează cu calul său când ajunge într-un loc, legându-l pentru ca să nu fugă, iar apoi, dezlegându-l, când dorește să-și continue călătoria. În cazul demonului, drept este de a-l prinde și apoi de a-l da afară pentru a se opune acțiunilor sale.

Trebuie să legăm pe Satana pentru a-i da afară demonii și distruge relele pe care vrăjmașul le pune în cei ce nu sunt încrezători în credință. Taina de a lega și dezlega constă în folosirea cheilor Împărăției Cerurilor, ce au fost date Bisericii pentru ca aceasta să facă lucrarea sfântă în mod desăvârșit, în același mod în care Isus o făcea. Rugăciunea făcută de orice fiu al lui Dumnezeu oprește lucrările diavolului.

Trebuie să cunoaștem aceste chei și să știm cum lucrează. În cartea Faptele Apostolilor, scrisă de Luca, dpctorul preaiubit (Coloseni 4.14), deosebim trei chei și modul lor de operare: Numele lui Isus, Cuvântul lui Dumnezeu și Sfântul Duh. Apostolii se foloseau de ele pentru a izbăvi pe cei rătăciți și stăpâniți de duhurile rele, pentru a boteza cu Sfântul Duh pe cei credincioși în Hristos, cât și pentru a lecui pe cei suferinzi (Faptele Apostolilor 4.29-31).

Când Isus a întrebat pe ucenici cine cred că este El, Tatăl a arătat lui Petru că Acesta este Hristosul, Fiul lui Dumnezeu celui Viu. Auzind aceasta de la Petru, Domnul Isus l-a lăudat și i-a spus că este pe calea cea bună, căci a fost însuși Dumnezeu cel care le-a vestit (Matei 16.16,17). Astăzi, oricine primește o revelație de la Tatăl este cu reușită, știind că prin mijlocirea ei începem să înțelegem Evanghelia și să avem o viață de belșug în Domnul (Proverbele 16.20).

Isus a spus că pe acea stâncă – revelația – va construí Biserica Sa și, pentru a ne lumina în credință, trebuie să dobândim înțelegerea Adevărului. Știm că nimic nu are loc din întâmplare, căci Împărăția lui Dumnezeu este cu mult mai organizată decât cea a oamenilor. Spre deosebire de ceea ce se întâmplă în Împărăția Domnului, în cea a oamenilor, pentru ca cineva să primească autoritate sau să fie acceptat ca cetățean al țării, de exemplu, trebuie să treacă printr-un proces birocratic și, apoi, în cadrul unei ceremonii formale, să fie onorat, recunoscându-i-se cetățenia.

Domnul a spus că Biserica Sa va merge în toate locurile vrăjmașului, iar porțile iadului nu se vor opune (Mt 16.18). Ce bine e să știm de asta, nu-i așa? După ce am primit îndrumarea Cerurilor, ne putem asuma locul în Hristos și să pășim cu încredere pentru a ne îndeplini misiunea ce ne-a fost dată de Isus.

Având puterea de a lega pe vrăjmaș, de ce să nu îl ținem prins pentru a elibera casa în care se crede stăpân? De ce să-i lăsăm pe oameni să sufere în mâinile duhurilor rele, pe rătăciți să nu se convertească și pe mântuiți să nu fie plini de Sfântul Duh? Odată ce cheile Împărăției Cerurilor ți-au fost date, ce mai stai să aștepți ?

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Dumnezeu să vă binecuvânteze!