Patriarhul evreilor era în vârstă de aproape 140 de ani când a înțeles că trebuie să trimită în căutarea unei fecioare pentru fiul său în țara sa. Deși se supusesse lui Dumnezeu, viața nu era ușoară nici pentru el, nici pentru urmașul său. Aceasta arată că drumul robului în Dumnezeu este mereu făcut de încercări, însă, cine se teme de Cel Preaînalt trebuie să aștepte îndrumarea sfântă, care, fără îndoială, vine la momentul potrivit.

Avraam păstra în inimă porunca sfântă de a pleca din țara și familia sa. Dumnezeu a vrut ca robul Său să stea departe de ceea ce făceau oamenii din țara lor, pentru a nu se lăsa influențați de ceea ce era acolo. Omul în Dumnezeu ar trebui să urmeze mereu sfatul din Ceruri și să nu dea niciodată înapoi, căci, de-o va face, nu va fi pe placul celui ce îl va chema pentru o asemenea nobilă misiune. În plus, supunerea sa va fi de ajutor în planul de mântuire al Domnului.

Interdicția se referea și la moștenitorul său, Isac. Întoarcerea în locul de origine ar putea fi o capcană. Sunt mulți cei ce s-au pierdut în credință din cauza faptului de a se fi întors la ”ai săi”. Cine își slăbește credința nu este pe placul Celui Preaînalt; pe de altă parte, cei ce sunt chemați trebuie să se îndrepte direct la țintă, pentru premiul chemării cereşti a lui Dumnezeu, în Hristos Isus (Fp 3.14b).

Poruncile sfinte nu pot fi niciodată amânate sau desființate. De aceea, Avraam a înțeles că nu se putea întoarce în țara sa, și nici urmașii săi nu o puteau face. Cine a fost chemat pentru a face parte din poporul lui Dumnezeu trebuie să fie atent pentru ca nici el, și nici ai săi să nu se întoarcă la acele obiceiuri ce sunt normale în lume. Domnul cere din partea robilor Săi responsabilitate față de poruncile Sale.

Căsătoria, educația, profesia și ceea ce fac fiii noștri fac parte din responsabilitatea noastră. Avraam știa că Isac nu trebuia să se căsătorească cu o femeie de alt neam; de aceea, nu a nesocotit porunca sfântă. Patriarhul a dat instrucțiuni precise robului pe care l-a trimis fiului: să găsească femeia potrivită pentru a continua familia lui Avraam și pentru a-și primi binecuvântarea. Ori, căsătoria mântuitului cu cineva ce nu aparține familiei lui Dumnezeu este interzisă de El (2 Co 6.14).

Avraam a cerut robului să fie cu mare grijă, căci acea misiune era una de credință. El ar fi trebuit să fie cu băgare de seamă față de sfatul sfânt, ce îl poate face să-și găsească aleasa ; mireasa la rândul ei face parte din planul ceresc. Până în zilele de azi, cine se supune Domnului va vedea că El nu încetează niciodată din a împlini Cuvântul Său. Așadar, cel ce crede nu trebuie să se grăbească niciodată, ci, cu hotărâre, să urmeze calea până-și va vedea msiunea îndeplinită.

Robul lui Avraam a urmat îndeaproape rugămintea domnului său. Astfel, s-a întors cu Rebeca, care – văzându-l pe Isac de departe, ce se ducea să se roage în câmp – a simțit că el este alesul de la Dumnezeu. Este minunat când două inimi simt bătaia Domnului în același timp și, cu teamă și cutremurare, se unesc ca soț și soție, onorând chemarea sfântă.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares