Inima omului ce se teme de Domnul, oricât de sfântă ar fi, se mânie față de ceea ce este greșit. Însă, atunci când sufletul ni se umple de indignare, trebuie să nu uităm că, deseori, și noi facem ceea ce nu este pe placul altora (Matei 7.3-5; Luca 6.41,42). Respectând Sfântul Cuvânt, putem ajuta pe cel ce se îndepărtează de credință să se salveze. Ceea ce nu putem lăsa să se întîmple este ca vrăjmașul să ne facă înfăptuitorii voinței sale, fiindcă suntem autorizați să îndeplinim numai planurile sfinte.

Știm că nimeni nu este perfect, dar cu toții trebuie să căutăm desăvârșirea (Matei 5.48). De aceea, trebuie să ne dăm toată silința față de lucrurile sfinte; altfel, vom fi răspunzători de nenorocirile ce vor veni (Matei 18.7). În plus, nu putem fi cauza păcatului niciunui necredincios. Însă, de descoperim pe cineva într-o anumită greșeală, fii cu băgare de seamă să nu te lași cuprins de mânie și să nu fii găsit vinovat de ceea ce i se poate întâmpla păcătosului (Efeseni 4.26).

Sfințenia este o virtute pe care toată lumea trebuie să o caute și, pentru a reuși, trebuie să ne străduim să nu folosim niciodată poarta cea largă (Matei 7.13). Astfel, știind că trebuie să intrăm și să ieșim pe poarta cea strâmtă – sfântul Cuvânt – înainte de a emite orice judecată, dovedește că lucrurile sunt precum par a fi. Niciodată nu este bine de a lua o hotărâre fără a gândi la ceea ce Dumnezeu a spus despre acel lucru, fiindcă cine vorbește potrivit învățăturilor sfinte nu va greși niciodată.

Ori, în cazuri greu de rezolvat, este nevoie să auzi cu atenție toate explicațiile, fiindcă, nu întotdeauna adevărul este ceea ce pare a fi. De asemenea, trebuie să fim atenți pentru a nu fi prea intransigenți față de oameni, mâniindu-ne până la a ne comporta precum un judecător. Amintește-ți că, dacă un rău ni se întâmplă, ne va plăcea cu siguranță să fim tratați cu blândețe la mustrare.

De fapt, singurii în stare să judece cu neprihănire asupra vreunui caz sunt cei ce verifică prin Cuvântul lui Dumnezeu ceea ce aud; însă, orice grijă este prea mică. Pentru a ști dacă motivele unei greșeli sunt plauzibile, trebuie să verifici dacă acestea satisfac inima mâhnită. Atunci, dacă simți că adevărul încă nu a fost spus în întregime, nu te grăbi să spui că omul a primit iertarea. Aceasta pentru că omul respectiv poate crede că a fost ușor să fie iertat, continuând în minciună, care îl va duce la pieire.

Cei ce mint arată că nu se căiesc și că pot eventual simți numai ceva remușcări. Însă, cei ce greșesc și se căiesc cu adevărat sunt iertați și nu vor uita niciodată de ajutorul dat. Mai mult de atât, când cineva își dorește iertarea, mărturisește totul, indiferent de prețul ce-l are de plătit, căci ceea ce dorește cel mai mult este de a se izbăvi de păcat. Nu uita că, în Ziua Judecății, orice greșeală va fi dată în vileag, și nu va mai fi posibilă nicio iertare (2 Petru 2.1-4). Așadar, căiește-te acum și eliberează-te de mânia ce sălășluiește în tine.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares