Mesajul zilei

21/04/2020 - AȘA VREA DOMNUL SĂ TE VADĂ

Dar tu încinge-ţi coapsele, scoală-te şi spune-le tot ce-ţi voi porunci. Nu tremura înaintea lor, ca nu cumva să te fac să tremuri înaintea lor.

Ieremia 1.17

Armăturile lui Dumnezeu, Cuvintele Sale, sunt veșmintele cu care trebuie să ne încingem coapsele în duhovnicie. Cu acestea, avem ocrotirea necesară, neprihănirea de care avem nevoie pentru a distruge răul ce ne atacă. De aceea, străduiește-te să nu fii descoperit gol – duhovnicește – căci cei care nu vor avea Adevărul drept acoperământ vor cădea ușor în mâinile vrăjmașului. De fapt, Dumnezeu vrea ca să stai mereu în picioare.

Niciodată să nu rămâi fără de nădejde. Chiar dacă ai căzut în păcat, du-te înaintea Domnului și mărturisește ceea ce ai făcut greșit, căci El este credincios și drept pentru a te ierta și curăți de orice nelegiuire (1Ioan 1.9). Așadar, însușește-ți tot ceea ce înveți din Cuvânt. Dumnezeu știe de ce fel de ocrotire ai nevoie pentru a nu suferi nicio înfrângere și îmbracă-i pe cei care au încredere în El cu hainele potrivite pentru a ține piept atacului rău.

Vom fi trimiși înaintea unor oameni pe care Domnul vrea să-i mângâiem sau să-i mustrăm; astfel, fii pregătit pentru a-ți îndeplini misiunea cu încredere desăvârșită în Cel Preaînalt, știind că pregătirea necesară vine de la El, prin mijlocirea Cuvântului Său. Când vei citi Biblia sau vei asculta propovăduirea, să fii atent la ceea ce îți va fi revelat. În acel moment, odată cu revelația, Domnul îți dă veșmintele potrivite.

Uneori, robul lui Dumnezeu se simte mic înaintea mai marilor acestei lumi, dar tocmai aceștia sunt fără însemnătate, căci harul sfânt nu lucrează în ei. În ceea ce te privește, dacă ai acordat atenția cuvenită poruncilor și le-ai îndeplinit pe toate, ești iubit de Isus. El a murit pentru binele tău ca să te facă biruitor în bătălii. Nu uita că Cel ce este în tine este mai mare decât cel ce este în lume (1 Ioan 4.4).

Dumnezeu îl acoperă cu putere pe cel care crede în Cuvântul Său. Chiar dacă robul Celui Preaînalt se află înaintea celui mai de temut vrăjmaș, va primi ungerea sfântă pentru a nu-i fi frică. Fiul lui Dumnezeu nu trebuie niciodată să permită ca duhul fricii să i se strecoare în inimă. Cine se încrede în Domnul intră în luptă cu nădejdea că va ieși biruitor. O astfel de inimă plină de curaj trebuie să ai pentru a înfrunta orice atac al vrăjmașului.

Nu-ți măsura greutățile vieții după cum se arată, ci rămâi de neclintit în credință. Astfel, Dumnezeu va fi cu tine. Cine nu lasă ca frica să i se strecoare în duh nu va tremura niciodată oricare ar fi încercarea la care este supus. Tatăl va fi mereu alături de cei care se poartă așa cum au făcut Șadrac, Meșac și Abet-Nego.

În cele din urmă, nu uita că cei care au fost trimiși de Cel Preaînalt sunt înzestrați cu cele necesare pentru a-I face voia. Dacă El te trimite în vreo luptă, ești pregătit pentru ca, în Numele Domnului, să dai cu uriașul de pământ. Crede în Cuvântul sfânt!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Dumnezeu fie cu voi!