Mesajul zilei

22/04/2020 - CÂND OMUL ÎN DUMNEZEU TREMURĂ

Atunci, Daniel, numit Beltşaţar, a rămas uimit o clipă şi gândurile lui îl tulburau. Împăratul a luat din nou cuvântul şi a zis: ‘Beltşaţare, să nu te tulbure visul şi tâlcuirea!’. Şi Beltşaţar a răspuns: ‘Domnul meu, visul acesta să fie pentru vrăjmaşii tăi şi tâlcuirea lui, pentru potrivnicii tăi!

Daniel 4.19

Dumnezeu vestește anumite lucruri care îi fac să tremure chiar și pe cei care își cunosc locul în Hristos. Prorocul Daniel, înțelegând ceea ce îi fusese arătat regelui Nabucudonosor, a rămas plin de uimire. Fiii Celui Preaînalt trebuie să ieie seama, căci Domnul nu Și-a bătut joc de nici un lucru pus în Cuvântul Său: umanitatea va cădea pradă deznădejdii față de ceea ce este prevăzut să se întâmple până la întoarcerea lui Isus.

Când citim despre cei păcătoși, împărțiți în zece categorii în funcție de păcatul făcut, aflăm că nu vor moșteni Împărăția lui Dumnezeu (1 Corinteni 6.10), și începem să ne gândim la ce am putea face pentru a-i putea izbăvi pe frații noștri care au căzut în vreun asemenea păcat. Ziua Judecății de apoi va fi cu multă durere, suferință și deznădejde pentru mulți. Un mare număr de oameni crede că Dumnezeu va înțelege de ce au greșit și că El nu-i va osândi, dar această gândire nu este decât pură amăgire, căci judecata va fi neîndurătoare!

Sunt oameni care vor fi cuprinși de deznădejde la primirea condamnării pentru faptele lor rele. Fiind, astfel, despărțiți pe vecie de Domnul, nimic nu va mai putea fi făcut pentru ei. Dintre aceștia, mulți sunt considerați robi ai lui Dumnezeu, care, din cauza unui lucru pe care-l socotesc a fi de mai mică importanță, cred că au dreptul de a practica ceea ce Cuvântul interzice. Însă, noi, care știm de toate acestea, ce facem oare acum pentru ei? Ce am făcut oare pentru rudele care nu s-au convertit încă? Am reușit noi oare să ne apropiem de cei care se gândesc numai la lucrurile materiale și disprețuiesc sfaturile Creatorului?

Ori, nu este ceva greșit de a reuși să aduni bunuri materiale; problema este de a nu face din asta propria religie. Chiar de este nevoie de vreun sacrificiu, trebuie să mergem în căutarea acestor oameni. Acceptând pe Isus Hristos drept Mântuitor, veșmântul mântuirii a fost coborât și asupra lor, căci Scripturile spun că tu și casa ta vor sluji Domnului (Faptele Apostolilor16.31).

Deschide-ți ochii și începe să faci voia sfântă în aceeași măsură în care ai primit călăuzirea Domnului, căci cui i s-a dat mult, i se va cere mult (Luca 12.48). Nu putem cruța timp, și nici mijloace financiare pentru a duce oricui Evanghelia. Va fi foarte întristător să vezi pe unul dintre ai noștri – sau chiar și pe un străin – pe care l-am fi putut mântui, să se îndrepte spre prăpastia fără fund, din care niciodată nu va mai ieși.

Întorcându-ne la ceea ce este hărăzit să se întâmple, amintește-ți că Biblia a prevestit vremuri grele pentru umanitate. Nenorocirile se vor înmulți, războaiele și veștile despre războaie se vor înteți tot mai mult (Marcu 13.7) și, când toată lumea va crede că omul a atins atât de mult visata pace și este în siguranță, o prăpădenie neașteptată va veni peste ei (1 Tesaloniceni 5.3). Așadar, nu sta departe de cel care s-a desăvârșit prin învățătura Cuvântului lui Dumnezeu; astfel, vei fi pregătit de a ieși biruitor asupra relelor ce se vor năpusti asupra umanității.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Dumnezeu să vă binecuvânteze!