Mesajul zilei

27/04/2020 - ASTA SE VA ÎNTÂMPLA

Ridicaţi ochii spre cer şi priviţi în jos pe pământ! Căci cerurile vor pieri ca un fum, pământul se va preface în zdrenţe ca o haină şi locuitorii lui vor muri ca nişte muşte, dar mântuirea Mea va dăinui în veci şi neprihănirea Mea nu va avea sfârşit.

Isaia 51.6

Tot ceea ce Domnul a spus se va împlini până în cele mai mici detalii. El ne cere să ne ridicăm ochii spre cer fiindcă, mai întâi, lucrurile se înfăptuiesc în lumea duhovnicească, și numai apoi în lumea noastră. Vezi în Cuvântul lui Dumnezeu ceea ce El a făgăduit că va face pentru toți cei care au credință și, fără a lăsa ca îndoiala să le cuprindă inima, crede în ceea ce El spune.

Lucrurile pe care omul le-a creat și care uneori ne-au surprins, funcționează numai în lumea noastră și au valoare numai pentru ceea ce este trecător. Cel Preaînalt ne sfătuie să privim cu băgare de seamă la toate acestea și să le vedem sfârșitul foarte apropiat. De la Nimrod (care a dorit să ajungă până la cer prin construirea unui turn) și până la ”înțelepții” prezentului cu teoriile lor, oamenii s-au înșelat mereu crezând că pot înfrunta înțelepciunea cea sfântă.

Până și cerurile – ceea ce se vede din spațiul ceresc – vor pieri ca fumul. Nimic din ceea ce există astăzi nu va dăinui odată cu venirea Domnului. Scriptura spune că trupurile cerești se vor topi de puterea focului (2 Petru 3.12). Atunci, alte ceruri noi și un pământ nou vor fi create. Diavolul și cei care nu se vor naște din nou vor fi aruncați pe vecie în iazul cu foc și cu pucioasă (Apocalipsa 20.15).

Nu va exista niciun mijloc de a cruța ceea ce există. Oamenii care se iubesc pe ei înșiși trebuie să se convertească de îndată pentru a putea scăpa de ceea ce este determinat să se întâmple. Nimic din ceea ce a fost spus de Domnul nu va înceta să se înfăptuiască. Întâmplările din ultima vreme sunt tot atâtea atenționări ale lui Dumnezeu despre ceea ce se va întâmpla. Să fii pregătit este rugăciunea mea, căci Cuvântul spune că ” pământul se va preface în zdrențe ca o haină” (Isaia 51.6).

Ce zi de plânsete și lacrimi nu va fi atunci ! Locuitorii pământului vor muri ca muștele. Prin sunetul ultimei trompete, venirea lui Isus va avea loc. Așadar, cei care nu vor fi pregătiți de Dumnezeu vor trebui să strige, să se roage, dar va fi prea târziu. Astăzi, acum, este momentul cel mai potrivit pentru a-ți închina viața Lui și, astfel, să fii cruțat de marea nimicire prevestită.

Lucrul cel mai bun dintre toate este că mântuirea pregătită de Hristos pentru cei care și-au pus încrederea în El va dăinui întru veșnicie. În timp ce unii vor cădea pradă pierzaniei veșnice, cei care cred și acceptă pe Isus drept Domn și Mântuitor vor cunoaște fericirea nesfârșită. Ce fel de viață duci oare acum? Pregătește-te pentru a nu fi osândit!

Totul se poate nărui în această lume, în afară de Cuvântul lui Dumnezeu. Domnul spune că neprihănirea Sa – lucrarea pe care Isus a făcut-o pe Calvar – nu va avea sfârșit niciodată.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

 

Rugăciune

Dumnezeu fie cu voi!