Mesajul zilei

25/05/2020 - TREBUIE SĂ IEI AMINTE

Au venit la Isus, şi iată pe cel ce fusese îndrăcit şi avusese legiunea de draci şezând jos îmbrăcat şi întreg la minte; şi s-au înspăimântat.

Marcu 5:15

Un om din ținutul gadarenilor era o primejdie pentru toată regiunea. Oamenii se păzeau să treacă prin apropiere, căci acel cetățean, pe lângă faptul că umbla despuiat, era foarte violent. Toate încercările de a-l face să-și revină au rămas fără rezultat ; a-l lega nu era posibil nici măcar cu un lanț fiindcă era stăpânit de o forță stranie și sfărâma tot de ce era prins. Era un caz pierdut, cel puțin pentru cine nu avea ungerea lui Dumnezeu.

Isus, însă, S-a dus la acel om și l-a izbăvit (Marcu 5.6-14). Vestea s-a răspândit imediat; așadar, necrezând în ceea ce li se spunea, oamenii s-au dus acolo unde trăia îndrăcitul și s-au minunat, căci, nu numai că fusese scăpat de demonii ce-l asupreau, dar stătea așezat, îmbrăcat și în perfectă judecată. Acesta este exemplul de care societatea din zilele noastre trebuie să știe pentru a se ocupa de cei ce fac tot felul de crime. Există vindecare pentru cei nebuni, violenți și în suferință.

Mesajul pe care Isus ne-a cerut să-l propovăduim este de a da Buna Vestire despre ceea ce El a făcut și face pentru toți suferinzii (Marcu 16.15-18). Din nefericire, interesele politice sau personale, cât și dorințele de înavuțire au făcut ca lucrarea lui Dumnezeu să fie transformată într-o simplă religie. Ori, toate religiile nu au făcut niciodată nimic pentru om, fiindcă nu au puterea lui Dumnezeu. Poporul trebuie să vadă adevărata Evanghelie la lucru.

Dacă puterea sfântă nu se află în inimi zi de zi, oamenii se umplu de stricăciuni. Rezultatul este nesocotirea religiei, depravarea morală, financiară și sexuală. Este nevoie să se facă exact ceea ce Învățătorul a cerut și să se împlinească poruncile Sale. Este în zadar să încerci alte mijloace penru a face lucrarea Domnului. Dacă acestea ar fi existat, El ni le-ar fi învățat.

Astăzi, în multe medii așa-numite creștine, în loc ca vrăjmașul să fie dat afară, este invitat, prin practici greșite, să se facă prezent – iar rezultatul este unul rușinos. Biserica, ce ar trebui să fie un exemplu, devine un motiv de batjocură. Membrii săi se complac în atitudini greșite și, astfel, cei rătăciți iau în derâdere credința creștină. În vremea lui Isus, când oamenii au văzut pe omul îndrăcit cu totul izbăvit s-au temut. Ce timpuri bune !

Nu nădăjdui în ajutorul altuia, căci chiar tu însuți poți să te schimbi. Începe să păzești Cuvântul, stând departe de tot ceea ce este greșit. La fiecare pas pe care-l faci către Domnul, El Se apropie de tine cu aceeași măsură. Cel Preaînalt Se va folosi de oricine crede în Cuvântul Său, dacă o face fără vreun interes personal.

 

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!