Mesajul zilei

15/06/2020 - CREDINȚA NOASTRĂ BIRUIEȘTE LUMEA

 Pentru că oricine este născut din Dumnezeu biruieşte lumea; şi ceea ce câştigă biruinţă asupra lumii este credinţa noastră.

1 Ioan 5.4

Aleluia! Domnul ne-a dat ceva puternic pentru a birui lumea, și anume credința noastră. Cu ea, putem subjuga împărății, practica neprihănirea, obține făgăduințe, închide gura leilor, stinge mistuirea focului, scăpa de tăișul sabiei, scoate putere din slăbiciune și deveni puternici ca să punem pe fugă oștirile iadului. Credința este semnul că suntem pregătiți pentru a realiza voia sfântă ce ne este arătată prin Cuvântul lui Dumnezeu.

Credința ne este dată gratuit prin auzirea a ceea ce Domnul ne vorbește prin mijlocirea Cuvântului Său (Romani 10.17). Primul pas este de a crede că Isus este Hristosul. Cine crede în ceea ce Domnul spune se naște din Dumnezeu, devine o făptură nouă și, astfel, lucrurile vechi vor trece (2 Corinteni 5.17). Spunând că totul devine nou, Domnul ne sfătuiește să nu fim de acord cu slăbiciunile din trecut, care ne fac gândirea necurată, ținându-ne în ghearele diavolului.

Semnul că cineva nu iubește cu adevărat pe Isus se vede din nerespectarea acestuia și a poruncilor date de El. Dacă nu-ți pasă de glasul Domnului, și nici nu te strădui să-I îndeplinești ordinele, nu te-ai născut din Tatăl ceresc. Cine nu iubește pe Hristos, nu iubește nici pe Tatăl, care L-a zămislit și, în consecință, nu iubește pe copiii lui Dumnezeu. Dacă credința ta te face să te gândești numai la tine, atunci nu stai bine duhovnicește.

Trebuie să pui capăt amăgirii de a spune că iubești pe Domnul, căci, cine Îl iubește cu adevărat Îi primește poruncile și le păzește (Ioan 14.21). Dacă soarta unui rătăcit nu te interesează, dacă nu faci nimic pentru ca cei nemântuiți să audă Cuvântul, sau dacă crezi că fiind zeciuitor, contribuitor sau susținător al vreunei lucrări sfinte nu ai nevoie să vorbești despre dragostea lui Hristos, atunci nu ești încă desăvârșit în dragostea sfântă (1 Ioan 3.16).

Copiii lui Dumnezeu sunt cunoscuți pentru dragostea purtată celor ce nu cunosc Adevărul. Contează câtuși de puțin dacă cel rătăcit este printre noi sau undeva în Africa, în Asia sau alt continent. Duhul lui Dumnezeu stă deasupra tuturor mădularelor din Trupul lui Hristos pentru a le face să sufere și să cugete la îndeplinirea ultimii porunci a lui Isus – aceea de a merge peste tot în lume pentru a propovădui Evanghelia oricărei făpturi (Marcu 16.15).

Poruncile Domnului nu sunt grele (1 Ioan 5.3). Dimpotrivă, ne dau o bucurie fără margini. Cine le are și le păzește știe că nu există niciun obstacol care să-l despartă de Dumnezeu ; de aceea, înfruntă lumea și o biruiește (1 Ioan 5.4). Cine se lasă biruit de orice lucru dovedește că nu dragostea sfântă îi stăpânește inima. Adevărații robi ai Celui Preaînalt se fac cunoscuți prin respectarea credinței ce li s-a dat (Evrei 13.7).

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul cu voi!