Mesajul zilei

18/08/2020 - MAMA IUBITOARE

Ca să fiţi săturaţi bând laptele mângâierilor lui, ca să vă desfătaţi în totul de plinătatea slavei lui.

Isaia 66.11

Duhul lui Dumnezeu spune că membrii Trupului lui Hristos sunt asemenea pruncilor, ce încă sug la sânul mamei. De fapt, Isus a spus că cine nu se face ca un copil, cu niciun chip nu va intra în Împărăţia cerurilor (Matei 18.3). Ierusalimul amintit în versetul 10 din Isaia 66 simbolizează Evanghelia, Cetatea noastră cea veșnică, unde nimic nu ne lipsește. În ea, puterea lui Dumnezeu ne stă la dispoziție mereu ; de aceea, fiind parte din Trupul Domnului, este imposibil să nu avem parte de sprijinul sfânt.

Mângâierile Împărăției lui Dumnezeu ne împlinesc nevoile și, de aceea, nu avem cum să răbdăm de foame dacă suntem în Hristos și Îi facem voia. Însă, pentru asta, trebuie să fim precum pruncii cărora nu le este rușine să caute sânul matern pentru a suge pe săturate. Trebuie să ne ducem înaintea Domnului când avem nevoie, fără a ne preocupa unde ne aflăm. Bebelușul se alăptează, suge cât are nevoie și până când se satură.

Binecuvântarea Domnului este foarte mare și El vrea să ne desfătăm de plinătatea slavei Lui. Însă, suntem departe de locul pe care Dumnezeul nostru îl are pentru noi. De fapt, am trăit abătându-ne cu mult de la ceea ce El ne-a destinat. Nu am ”supt” îndeajuns laptele mângâierilor Lui, și nici nu ne-am bucurat de strălucirea minunatei Sale slave. Am profitat doar de unele raze ce ne-au mângâiat, însă, avem nevoie de mai mult.

Domnul, prin mijlocirea proorocului, ne îndeamnă să ne bucurăm împreună cu Ierusalimul (Isaia 66.10); până la urmă, dragostea lui Dumnezeu a triumfat asupra răului. Când Hristos a înviat, a avut loc o sărbătoare în Ceruri, fiindcă iadul nu a reușit să țină pe Fiul lui Dumnezeu în mâinile sale (Faptele Apostolilor 2.23-27,31). Din acel moment totul avea să fie diferit, căci nimeni nu mai putea fi asuprit de diavol dacă își punea credința în Isus. În Numele Său, și omul cel mai neajutorat ar putea să alunge pe Satana, ce va da înapoi, cu totul înfrânt.

Trebuie să ne bucurăm de vremurile în care trăim, căci Ierusalimul este izbăvit de orice prezență a răului. Acum este timpul sărbătoririi puterii lui Dumnezeu oriunde doi sau trei creștini se adună în Numele Domnului. Într-o asemenea adunarea, însuși Isus va veni, și nu va mai fi nicio lucrare diavolească care să împiedice pe orb să vadă, lumea să vorbească, surdul să audă, ologul să meargă și sărmanii să audă Buna-Vestire (Matei 18.20).

Plânsetul a trecut și deznădejdea nu mai există. Acum, contează câtuși de puțin situația în care te afli, căci, cu puterea Celui Preaînalt, poți să te opui tuturor atacurilor vrăjmașului. Umple-te de bucurie și fii gata de luptă, știind că vei aduce multă slavă Domnului, căci Ierusalimul slobozit are hrana de care ai nevoie pentru a birui pe asupritor.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!