Mesajul zilei

15/11/2020 - ÎNTOARCERE CE NU TREBUIE NICIODATĂ SĂ SE ÎNTÂMPLE

Să nu se întoarcă ruşinat cel apăsat, ci nenorocitul şi săracul să laude Numele Tău!

Psalmi 74.21

Cine nu înțelege mesajul biblic stă departe de Dumnezeu și, de aceea, nu-și cunoaște drepturile și privilegiile în Hristos. Misiunea bisericii este de a propovădui Buna-Vestire, de a spune tuturor ceea ce le aparține prin credința în Isus. Cel apăsat se poate crede în făgăduința sfântă că nu se va întoarce rușinat, iar această binecuvântare este valabilă și pentru cel nenorocit și sărac. Astfel, toți aceștia pot slăvi Numele lui Isus.

Problema cu care se confruntă toate popoarele este necunoașterea a ceea ce li se cuvine prin Evanghelie. Acest cuvânt de origine grecească înseamnă Buna Vestire. Când un om află ceea ce îi aparține în Hristos, începe să trăiască biruitor. Guvernele ar cheltui mai puțin cu sistemul de sănătate dacă și-ar îndemna oamenii să se ducă la biserică unde Cuvântul lui Dumnezeu este propovăduit în deplinătatea Sa.

Prin ucenicii lui Isus, El ne-a poruncit să mergem peste tot în lume pentru a propovădui Evanghelia (Marcu 16.15). Cei ce fac asta ajung să se minuneze de ceea ce Domnul face prin oamenii ce-și pun credința în El. Precum în timpul lui Isus, când Cel Preaînalt vindeca pe cei suferinzi și îi slobozea pe cei asupriți, și în zilele noastre se întâmplă la fel, astfel încât un mare număr de oameni se poate bucura de viața plină de belșug adusă de Învățător.

Ce conducător ar putea oare să ceară celor deznădăjduiți și asupriți să se încreadă în el și, în același timp, să îi asigure că vor fi scăpați de asupriri? Isus a făcut asta (Matei 11.28), iar versetul pe care-l studiem acum spune că cel asuprit de orice rău poate să se încreadă în făgăduința Domnului că nu se va întoarce rușinat. Ori, onoarea Celui Preaînalt se află în joc, căci, dacă va exista un singur om care să strige la Isus după ajutor, dar fără a-l primi, atunci Cuvântul ar da greș.

În fine, adevărul este că nu a existat și nu va exista niciodată vreun prilej în care ceea ce a ieșit de pe buzele Învățătorului să nu se fi împlinit. Toți nenorociții, sărmanii sau cei stăpâniți de vreo putere a răului pot nădăjdui cu încredere în Dumnezeu, care nu-i va părăsi niciodată. Nouă ne revine să-i învățăm să facă asta cu hotărâre. Dacă ești un om ce ai nevoie de ajutorul sfânt, atunci este momentul de a căuta pe Domnul pentru a fi binecuvântat.

Toți cei ce azi plâng, de se vor duce înaintea lui Isus – singura Cale ce duce la Tatăl – vor trebui să cunoască dragostea cerească. Taina este de a se încrede cu totul în ceea ce El le vorbește inimii prin Cuvântul Său și să acționeze în funcție de asta. Cine va proceda astfel, se va întoarce cu bucurie pentru a slăvi pe Dumnezeu și să spună cu glas tare ceea ce Domnul a făcut pentru el. Domnul nu te va lăsa niciodată să te întorci înfrânt sau rușinat. Victoria este a ta!

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!