Mesajul zilei

02/02/2021 - RĂSPLATA ÎNCHINĂTORILOR DE IDOLI

Ei nu pricep şi nu înţeleg, căci li s-au lipit ochii ca să nu vadă şi inima ca să nu înţeleagă.

Isaia 44.18

Idolatria este una dintre practicile religioase cele mai periculoase pe care omul le poate aborda, căci, în spatele unui idol se află un demon ce orbește pe cel ce i se dedă. În mai multe rânduri din Biblie, Domnul folosește cuvinte grele împotriva celor ce scornesc, vând sau se închină la chipuri, fiindcă există un singur Dumnezeu și un singur Domn de care trebuie să ne fie frică (1 Corinteni 8.6). De aceea, cel ce se îndepărtează de adevăr va cădea în mod sigur în mâinile duhurilor rele. Așadar, să fugi de orice fel de idolatrie.

Cei ce au imagini, chiar dacă spun că asta este numai pentru a-și aminti de cei ce au slujit Domnului în trecut, nu știu de primejdia în care se află. Cel Preaînalt spune că aceștia vor fi precum idolii la care se închină : au ochi, urechi, gură și mâini, dar nu văd, nu aud, nu vorbesc și nici nu pipăie (Psalmi 115.4-8). Ori, idolatrii se află sub blestemul prostiei și, de aceea, la sfârșitul veacurilor, vor cunoaște cea de-a doua moarte – despărțirea veșnică de Dumnezeu (Apocalipsa 21.8).

Vrăjmașul ce face pe cineva să creeze, să vândă sau să se închine la un idol este rău. Omul poate chiar avea puțină lumină, dar, preferând acest fel de cult, își pierde și mica putere de înțelegere pe care o avea. Astfel, este în stare să creeze lucrul cel mai periculos: învățătura dracilor (1 Timotei 4.1). Aceasta din cauză că ceea ce închinătorul de idoli înțelege nu vine de la Dumnezeu, fiindcă nu are duhul lui Hristos și, cu timpul, poate practica fapte nesăbuite, din moment ce lumina din el este întuneric (Matei 6.23b).

În avântul Său pentru ca nimeni să nu cada în greșeală, Creatorul condamnă vehement acest cult urâcios și viclean (Exod 20.4,5). Idolatria a venit pentru ca oamenii să se abată de la credință și să fie călăuziți de minciunile diavolului. În toată istoria Bisericii, de la începutul practicilor duhovnicești potrivnice Cuvântului lui Dumnezeu, diavolul a reușit să-și pună în valoare minciunile răutăcioase.

De fapt, nu poate fi acceptată nici măcar amintirea vreunui lucru material pe care cineva ar fi putut-o crea cu scopul de a ne face să ne gândim la Domnul, fiindcă ar aduce un blestem ce va influența pe om în rău, chiar dacă este numai de fațadă, cum susțin unii. Așadar, nu te lăsa înșelat cu nimic din ce spune vrăjmașul, din cauză că este atât de viclean încât, numai uitându-te la el, vei fi pângărit.

Dacă nu vrei să ajungi în mâinile duhurilor rele, nu accepta, și nici nu îngădui vreo formă sau ideie ce ține de idolatrie în viața ta. Învierea ta este un fapt petrecut; de aceea, a se întoarce la trecutul necurat și păcătos este prostia cea mai mare pe care o poți face. Am fost eliberați pentru a trăi în Împărăția Libertății – Evanghelia. Nu îngădui să se facă din pastor sau oricine alt cineva un idol. Fugi de acest fel de păcat.

În Hristos, cu dragoste,

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!