Mesajul zilei

03/02/2021 - SĂ FII CURAJOS ÎN SLUJBA DOMNULUI

Inima lui s-a întărit din ce în ce în căile Domnului şi a îndepărtat din Iuda chiar şi înălţimile şi idolii.

2 Cronici 17.6

De îndată de Iosafat a luat în stăpânire regatul lui Iuda, a început să-și întărească țara împotriva răzvrătiților ce păstrau numele de Israel. Asta ne învață să ne întărim punctele slabe și tari, pentru a nu cădea în ispită. Biblia ne cere să păstrăm ceea ce avem pentru ca nimeni să nu ne poată lua cununa (Apocalipsa 3.11).

Iosafat a început să caute pe Dumnezeul țării sale și să-I păzească poruncile. El nu s-a interesat de vrăjitorie așa cum făceau locuitorii lui Israel. Rezultatul nu putea fi altul decât acesta: Domnul a fost cu El. De ce oare mai avea nevoie acest conducător? Roagă-te dacă ai pe Cel Atoputernic alături și, chiar dacă ai slăbiciuni în viață, ispita nu te va birui. Cei ce au sănătatea șubrezită sau întârzie să ieie hotărâri și să se opună ispititorului trebuie să se întărească în toate cele.

Iosafat a văzut că Domnul i-a pus împărăția în mâinile sale. Astfel, tot poporul lui Iuda i-a dus daruri, mărindu-i bogăția și slava din belșug. Caută și tu să faci asta, căci am fost făcuți de Dumnezeu împărați și preoți (Apocalipsa 1.6; 5.10). Dacă împărăția nu-ți este confirmată, vei fi atacat de vrăjmaș, atât din interior, cât și din exterior; însă, cel căruia i se va întări împărăția va fi pus stăpân peste ceea ce îi aparține.

Văzându-și guvernul stabilit de Cel Preaînalt, Iosafat a urmat pe Domnul și nu a procedat ca mulți alții care Îl părăsesc când le merge bine. Asta a impresionat pe scriitorul sfânt; până la urmă, ce alte cuvinte frumoase ar fi putut fi folosite pentru a defini credința pe care o avea acel om de bine? Dumnezeu a căutat acest fel de fiu care va face la fel în veacul nostru și pentru care nu există limite.

Când credința este întărită, visele încep să prindă viață, determinările să se îndeplinească și toată lumea să se bucure de toate acestea. Regele a chemat învățători care să se ducă în toate orașele să învețe pe oameni Legea Domnului, luând cu ei Cartea Sfântă. Dacă nu ai Cartea lui Dumnezeu, nu vei reuși să transmiți adevărul alor săi și, astfel, nu îi vei putea face oameni de bine. Aceasta pentru că Cuvântul te trezește, îți aduce victoria și împiedică degenerarea virtuților.

Rezultatul a fost că teama de Domnul a cuprins toate împărățiile din jur. Același lucru trebuie să se întâmple și cu tine. Niciuna dintre aceste împărății nu s-a ridicat cu război împotriva lui Iosafat și chiar și arabii și filistenii, veșnici vrăjmași ai poporului Domnului, i-au dus daruri drept tribut. În rest, nu erau decât vești bune pentru el, care s-a străduit din răsputeri și a ridicat cetăți și orașe în Iuda.

 

În Hristos, cu dragoste,

 

R. R. Soares

Rugăciune

Domnul fie cu voi!